Echipa Palatului Copiilor din Craiova, prima în ţară la Gimnastică Aerobică

0
1356

La sfârşitul săptămânii trecute, la Iaşi s-a desfăşurat Concursul Naţional de Gimnastică Aerobică „Cupa Iaşiului – IASIGYM”, competiţie desfăşurată pe mai multe categorii de vârstă (copii care fac parte din clasele I – XII). Într-o companie selectă, echipa  Palatului Copiilor din Craiova s-a clasat pe primul loc. Amintim numai câteva grupuri care au participat, de la mai multe instituţii din ţară: Palatul Copiilor din Arad, Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, Clubul „The Bucharest Honey Bears”, Clubul Copiilor din Gheorghieni, Palatul Copiilor din Iaşi, Palatul Copiilor din Oradea, Clubul Copiilor din Petroşani.

Ei bine, în această companie, echipa reprezentativă a Palatului Copiilor din Craiova, reprezentată de Cercul de Gimnastică Aerobică, al cărei coordonator este prof. Alina-Mihaela Mălăiescu-Udrea, s-a clasat pe prima treaptă a podiumului. „Este un succes foarte mare pentru noi şi trebuie să amintesc numele copiilor, cei care ne fac mândri:  Lorena Anghelina, Miruna Apostol, Alexia-Maria Bîscu, Bianca Maria Bucă, Natalia Maria Glodeanu, Adela Grecu, Laura Grecu, Adriana Jianu, Timeea Gabriela Luca, Anastasia-Maria Popescu, Sebastian-Florin Rezeanu, Larisa VladuAntonia-Maria Drăghici, Mihaela-Ina Dan, aceştia urcând pe podium şi la diferite probe de concurs. Sunt convinsă că este o dovadă a pregătirii pe care o desfăşurăm la Palatul Copiilor din Craiova, un rezultat în plus al activităţii noastre”, a precizat prof. Alina Măşăiescu.

La rândul său, prof. Alina Ţacu, manager al Palatului Copiilor din Craiova, a menţionat: „Nu pot fi decât mândră pentru aceste rezultate, o dovadă în plus că ne facem datoria. Vreau ca toată lumea să fie convinsă că vor veni şi alte premii”.