Un bărbat de 62 ani, din comuna Mătăsari, judeţul Gorj, este cercetat penal după ce a accidentat un poliţist din Filiaşi, care era în serviciu. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, evenimentul s-a petrecut marţi dimineaţă, în jurul orei 9.00. Un echipaj al formaţiunii rutiere din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi se afla într-o acţiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă. La un moment dat, poliţiştii au observat că spre Filiaşi, pe banda a doua de circulaţie, venea un autoturism cu viteză. Unul dintre poliţişti a coborât din autospecială pentru a-i face şoferului semn să oprească pentru control. În acel moment, şoferul unui Ford Fiesta, care se deplasa cu autoturismul pe prima bandă, s-a speriat când l-a văzut pe poliţist coborând repede din maşina de serviciu, a pierdut controlul volanului şi l-a lovit pe acesta cu aripa stânga faţă şi cu oglinda, l-a proiectat pe parbriz, apoi pe carosabil. Poliţistul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova unde s-a stabilit că a suferit leziuni uşoare. Șoferul care l-a lovit, un bărbat de 62 ani, din comuna Mătăsari, judeţul Gorj, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.