Scene atroce într-un penitenciar din nordul Braziliei

0
363

BraziliaCel puţin 25 de deţinuţi au decedat în cursul confruntărilor dintre două bande rivale într-o închisoare aflată în zona oraşului Boa Vista, în nordul Braziliei, acest incident relevă situaţia precară a sistemului penitenciar din statul sud-american. Şapte dintre deţinuţi au fost decapitaţi, iar şase au murit carbonizaţi în cursul confruntărilor din interiorul penitenciarului. Răsculaţii erau înarmaţi cu bâte de lemn şi cuţite, iar aproximativ 100 de rude aflate în vizită la unii deţinuţi au fost luate ostatice. Forţele de ordine care au intervenit în forţă au reuşit să elibereze ostaticii şi au preluat controlul asupra zonelor controlate de deţinuţi. Luptele între bandele rivale şi revoltele sunt frecvente în sistemul penitenciar supraaglomerat şi subfinanţat din Brazilia.