Arsen Pavlov, un comandant al insurgenţilor separatişti proruşi din estul Ucrainei, a fost asasinat de o grupare neonazistă ucraineană, Divizia Mizantropă, informează BBC News online.
Arsen Pavlov, alias Motorola, născut în Rusia, a fost ucis într-un atac cu bombă în timp ce era în ascensorul blocului în care locuia, în oraşul ucrainean Doneţk. Asasinatul a fost revendicat de gruparea neonazistă ucraineană Divizia Mizantropă, care a difuzat o înregistrare video.
Arsen Pavlov, care avea 33 de ani, era comandantul unui batalion al rebelilor proruşi numit Sparta, o unitate insurgentă care a lansat ofensive majore împotriva serviciilor de securitate ucrainene în oraşele Doneţk şi Ilovaisk. Autorităţile ucrainene îl acuzau pe Arsen Pavlov de crime de război. Insurgentul prorus se născuse în Komi, nordul Rusiei, în anul 1983.
Unul dintre liderii insurgenţilor din Doneţk, Denis Puşilin, a confirmat că Motorola a fost ucis într-un atac cu bombă în lift. Mai multe persoane au fost rănite în atac. Organizaţia neonazistă Divizia Mizantropă a revendicat atacul, avertizând că îi va viza pe liderii insurgenţilor ucraineni, Aleksandr Zaharcenko şi Igor Plotniţki.
Aleksandr Zaharcenko este liderul autoproclamatei Republici Populare Doneţk, iar Igor Plotniţki, liderul Republicii Populare Lugansk. Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014 între serviciile de securitate şi insurgenţi proruşi, s-a soldat până în prezent cu aproximativ 9.500 de morţi.