Copiii din alte ţări trebuie să înveţe limba română

0
342

eleviConform legislaţiei în vigoare, toţi copiii migranţilor aflaţi pe teritoriul României participă la cursurile de iniţiere în limba română şi integrarea în sistemul educaţional românesc. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a trimis o adresă tuturor Inspectoratelor Şcolare Judeţene pentru obligativitatea respectării prevederilor în acest sens.

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a emis adresa nr. 43635/06.10.2016, cu privire la obligativitatea respectării integrale a prevederilor legale privind problematica participării copiilor migranţilor la cursurile de iniţiere în limba română şi integrarea lor în sistemul de educaţie românesc, precum şi cel referitor la asigurarea realizării cursurilor de iniţiere în limba română pentru străinii adulţi. În acest sens, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a emis Nota nr. 556/11.10.2016 către unităţile din subordine, prin care se stipulează normele de aplicare. Sunt mai multe acte normative care trebuie legate, în aşa fel încât totul să fie în regulă.

Acte doveditoare

Pentru asigurarea drepturilor de integrare socială a străinilor care au dobândit o formă de protecţie internaţională sau un drept de şedere în România, precum şi a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European şi a dreptului la educaţie, sunt în vigoare mai multe documente, fiecare cu partea sa legislativă. Astfel , ISJ Dolj a transpus ceea ce trebuie: „Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (OMECI) , nr. 5924/12.11.2009 ”, pentru aprobarea metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea cursului de iniţiere în limba română, a procedurilor referitoare la elaborarea, aprobarea şi distribuirea programelor şi manualelor cursului de iniţiere în limba română, pentru străini adulţi, care au dobândit o formă de protecţie sau un drept de şedere în România, un act care este urmat şi de altele asemănătoare, unul dintre ele fiind Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 5335/18.11.2004, cel care se referă la aprobarea programei de limba română – curs de iniţiere pentru adulţii străini care au dobândit o formă de protecţie în România .