Parlamentul European a amânat din nou votul asupra bugetului UE pentru 2014 – 2020

0
330

Parlamentul European a decis, ieri, să amâne votul privind aprobarea bugetului pentru perioada 2014 – 2020, care era prevăzut săptămâna viitoare, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, a anunţat o sursă parlamentară citată de AFP. Este pentru a doua oară când este amânat acest vot, prevăzut iniţial pentru luna septembrie. Bugetul multianual, menit să intre în vigoare de la 1 ianuarie, trebuie votat obligatoriu până pe 31 decembrie. Legislativul european şi Consiliul, care reprezintă cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, sunt angajate într-o confruntare al cărei obiectiv este suplimentarea bugetului UE pe anul 2013 cu 3,9 miliarde de euro, pe care statele vor trebui să le verse pentru a acoperi cheltuielile. Statele şi-au dat acordul de principiu pentru plata celor 3,9 miliarde de euro, dar condiţionează alocarea sumei de votul prealabil al Parlamentului Europene asupra proiectului de buget multianual. Unele state se tem că dacă plătesc imediat cei 3,9 miliarde de euro lipsă din bugetul pe 2013, Parlamentul, nemulţumit de proiectul de buget multianual, ar putea ridica din nou ştacheta. Unul dintre punctele de blocaj îl reprezintă anvelopa de 400,5 milioane de euro în beneficiul Germaniei, Austriei şi Republicii Cehe, pentru pagubele provocate de inundaţiile din mai şi iunie, şi al României, pentru pagubele cauzate de incendiile de pădure din vara lui 2012. Germania şi alte ţări doresc ca această sumă să fie inclusă în cadrul celor 3,9 miliarde de euro, dar Parlamentul nu este de acord şi cere ca cei circa 400 de milioane de euro să provină din noile alocări. Liderul grupului socialist, austriacul Hannes Swoboda, a criticat „încăpăţânarea” statelor membre. „Nu există o bază rezonabilă pentru un acord săptămâna viitoare”, a afirmat el, într-un comunicat.