Van der capul nostru!

0
320

România – Olanda 1-4

Au marcat: Marica 40 / Lens 9, Martins Indi 29, Van der Vaart 45 – pen. Van Persie 86.

„Naţional Arena”, spectatori: 53.329

România: Tătăruşanu – Tamaş, Chiricheş, Goian, Raţ – Pintilii, Bourceanu (Lazăr 61) – Torje (Ad. Popa 66), B. Stancu, Grozav (Mutu 75) – Marica. Antrenor: Victor Piţurcă.

Olanda: Stekelenburg – Van Rhijn, Heitinga, Vlaar, Martins Indi – Strootman, De Jong, Van der Vaart (Afellay 77) – Narsingh, Van Persie, Lens (Elia 89). Antrenor: Louis van Gaal.

Cartonaşe galbene: Bourceanu 16, Tamaş 45, Raţ 82 / Strootman 53, Lens 83, De Jong 84.

Arbitru: Craig Thomson (Scoţia).

 

România a pierdut contra unei echipe „subţiri” a Olandei din cauza erorilor la faze fixe, fiind dezavantajată şi de centralul scoţian Thomson

Doar publicul a fost la înălţimea aşteptărilor marţi seara pe „Naţional Arena”, fiindcă tricolorii au capotat, iar arbitrul le-a înlesnit căderea. Aşa cum ne-am aşteptat, o Olandă mai modestă ca acum nu mai prindem. Fără Robben şi Sneijder, având o defensivă labilă, cu doi puşti pe benzi şi un cuplu de stoperi ezitanţi, în ciuda experienţei, batavii lui van Gaal au avut însă noroc din toate părţile. Râul, ramul şi bara au fost cu ei din start, de când Torje executase bine o lovitură liberă în transversală şi până când Lens a găsit neverosimil un spaţiu minuscul spre gol de la 20 de metri, după ce Tătăruşanu i-a respins chiar în cap. Puteam reveni, însă Grozav nu a fost şi cu Stekelenburg la fel de drastic precum cu Volkan la Istanbul. Golul secund ni-l asumăm total. Cvasidebutantul fundaş Martins Indi se plimba neînsoţit prin careul nostru şi era normal să intre cu tot cu minge în poartă. Şi când am reintrat în joc, ne-a scos imediat centralul scoţian. Marica marcase după o fază de mare atacant, pe care ne aşteptam mai degrabă să o vedem la van Persie. Dar nu am apucat să intrăm în pauză cu doar un gol de recuperat, fiindcă la duel Tamaş-Narsingh britanicul Thomson a dictat un penalty pentru care în Scoţia ar fi fost luat la bătaie şi de cei care beneficiau de el. În schimb, când Adi Popa a fost trântit de Martins Indi mai abitir decât Willian Wallace către eşafod, Thomson şi-a relevat crunt zgârcenia şi probabil lipsa de valoare. Nici echipele cu ştaif nu se simt prea confortabil când primesc gol practic în drum spre vestiare, cu atât mai puţin o echipă destul de tânără şi fără mari valori precum cea a României. Aşa că partea secundă am abordat-o în consecinţă. Şi totuşi, mai puteam spera dacă britanicul dotat suspect cu fluier ar fi făcut ce trebuia. Golul lui van Persie l-am privit detaşaţi. Parcă a fost mai bine aşa pentru nervii noştri. Pentru a bate o echipă mare, indiferent de criza pe care ar acuza-o, trebuie să ai aproape totul de partea ta, de la formă şi noroc, până la greşeli de arbitraj, condiţii meteo şi de joc. Acum 5 ani, la Constanţa, România, cu Chivu şi Mutu la cote ridicate, evolua excelent tactic şi, pe furtună, într-o semimocirlă, marca din ofsaid prin Goian pe final de joc. Doar aşa i-am bătut singura dată în cele 11 întâlniri directe pe olandezi. Atunci am câştigat grupa, acum ne rămâne doar lupta pentru locul de baraj cu Ungaria. Înaintea duelului direct, atât noi, cât şi ei am bătut Estonia, Andorra şi Turcia şi am pierdut cu 1-4 acasă contra Olandei.

 

Preliminariile CM Brazilia 2014, grupa D

Andorra – Estonia 0-1 (Oper 56)

Ungaria-Turcia 3-1 (Koman 31, Szalai 50, Gera 57 – pen. / Erdinc 22)

Etapa viitoare (22 martie 2013): Ungaria – România, Olanda – Estonia şi Andorra – Turcia.

Clasament

1. Olanda        4          4          0          0          13-2     12p

2. Ungaria       4          3          0          1          10-5     9p

3. România      4          3          0          1          8-4       9p

4. Turcia          4          1          0          3          4-6       3p

5. Estonia        4          1          0          3          1-6       3p

6. Andorra       4          0          0          4          0-13     0p

 

Victor Piţurcă: „Nu mă aşteptam să pierdem aşa de categoric, mai ales că am avut multe ocazii din acţiune, lucru pe care echipa Olandei nu l-a reuşit, a înscris trei goluri din faze fixe şi unul pe contraatac. Faza din ultimul minut al primei reprize a fost decisivă. Luăm goluri din faze fixe, iar cauzele sunt multe. Nu s-a dovedit a fi o idee bună să folosesc aceeaşi echipă ca la Istanbul, dar era greu să schimbi ceva care a mers aproape perfect. Am pierdut o bătălie, iar şansele la câştigarea grupei s-au diminuat. Probabil că pentru locul doi ne vom bate cu  Ungaria”

Răzvan Raţ: „Diferenţa este prea mare, pentru că practic noi am luat trei goluri din faze fixe, primul stupid şi doar unul din acţiune. În afară de goluri, Olanda a mai avut o ocazie şi aceea tot din fază fixă. Eram conştienţi că se poate remonta, chiar dacă Olanda este foarte, foarte puternică. Nu încerc să dau vina pe arbitri, dar am avut un arbitraj ostil. Ne-a tocat mărunt. După acel penalti la Tamaş se putea da la fel penalti la Adi Popa. Este destul de rău pentru noi că Ungaria a bătut Turcia”

Ciprian Marica: „După rezultatul de la Istanbul ne-am făcut speranţe mari şi ne propusesem minimum patru puncte din această dublă. România a arătat totuşi dorinţă, devotament şi încredere, avem potenţial. Aşa cum au câştigat ei la Bucureşti, aşa putem învinge şi noi în Olanda. Trebuie să pregătim mai bine fazele fixe, să fim şi noi periculoşi. Dubla cu Ungaria va fi decisivă”

Louis van Gaal: „Cred că acum suntem favoriţi la câştigarea grupei. Pentru locul al doilea se vor bate Ungaria şi România, dar cred că şi Turcia are un «11» bun, dar nu o echipă. Nu mă aşteptam la această diferenţă de scor, fiindcă România e bine organizată, dar noi i-am provocat să ne atace şi asta ne-a favorizat. Am avut şi un penalti la Van Persie în repriza a doua”

Van der Vaart: „E o victorie importantă, dar mai e drum lung până la Rio. Atmosfera la Bucureşti a fost de parcă era un meci de Campionat European sau Cupă Mondială. După ce românii au trimis în bară, ne-am revenit uşor şi ne-am făcut jocul nostru. Ceea ce nu a fost deloc uşor într-un asemenea cazan. Am exersat foarte mult fazele fixe, iar la Bucureşti acest lucru ne-a ajutat. Mă gândeam că arbitrul va acorda penalti echipei României la intrarea lui Martins Indi”.

 

„L’Equipe” l-a taxat pe centralul scoţian

Prestaţia slabă a scoţianului Thompson a fost remarcată şi de francezii de la L’Equipe, care au taxat deciziile luate de central. „România a reînviat în minutul 40 şi spera să intre la vestiare cu un mic dezavantaj, dar domnul Thompson a vrut altfel. Decizia luată de arbitru la faultul lui Tamaş asupra lui Narsingh a fost o pedeapsă mult severă, iar Van der Vaart nu a ratat o oportunitate de aur” notează cotidianul francez. Presa olandeză nu menţionează greşelile de arbitraj şi scrie că „Portocala Mecanică” a obţinut o victorie preţioasă, în atmosfera ostilă de pe Arena Naţională, în faţa celui mai puternic adversar din grupă. „Brazilia e acum mai aproape. Olanda a obţinut o victorie excelentă, meritată, într-o atmosferă ostilă, împotriva celui mai puternic adversar din grupă. Furtuna românească s-a dezlănţuit în finalul primei reprize, însă s-a oprit imediat pentru că Olanda a făcut 3-1 şi apoi a jucat cu siguranţă” a scris publicaţia Ons Oranje. Ziarul De Telegraaf a precizat: „Olanda pe drumul spre Rio după ce a surclasat România la Bucureşti. Am jucat cu siguranţă şi am lovit de patru ori. Marica a redus din handicap pentru 2-1, un gol meritat, pentru că mai devreme Torje lovise bara, iar Stekelenburg a salvat din faţa lui Grozav. Fanii români, care au cerut un penalti în finalul partidei, au părăsit stadionul dezamăgiţi. Olanda stă acum pe roze”. Cotidianul Elf Voetbal a comentat astfel jocul de marţi seara: „Peste 50.000 de suporteri fanatici au luat cu asalt frumoasa şi ultramoderna Arenă Naţională să vadă meciul anului, aşa cum a fost numit. A fost cel mai bun meci din acest mandat al lui Van Gaal. Drumul spre Rio s-a descongestionat”. Italienii de la Gazzetta dello Sport au scris: „Olanda şi-a luat zborul spre Rio după un succes facil în faţa unei Românii care câştigase tot şi nu primise gol până atunci”.