Secretarul de stat în Ministerul Economiei Rodin Traicu a declarat că Guvernul intenţionează să acorde combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (Olt) un ajutor de urgenţă de 20 de milioane de euro, iar joi o delegaţie românească va discuta acest subiect la Bruxelles. „Ajutorul de urgenţă pentru Oltchim este de 20 de milioane de euro, iar mâine (astăzi – n.r.) o delegaţie românească va discuta acest aspect cu DG Competition”, a afirmat Traicu la un seminar pe teme energetice.
Încercarea de privatizare a Oltchim, derulată în luna septembrie, a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de acţiuni deţinut de stat, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 de milioane de euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri. După eşecul privatizării combinatului chimic, Guvernul a decis ca, până la viitoarea tentativă de privatizare, să ceară Comisiei Europene avizul pentru ca la Oltchim să fie acordat un împrumut până în 10 milioane euro.
Reprezentanţi ai ministerelor Economiei şi Finanţelor, Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Electrica şi ai unor bănci care au de recuperat bani de la Oltchim au înfiinţat un Comitet pentru Stabilizarea Financiară a combinatului. Comitetul îşi propune să găsească soluţii pentru plata salariilor restante, repornirea activităţii şi găsirea unui investitor care să preia combinatul chimic. Totodată, Guvernul a înfiinţat în urmă cu o săptămână o firmă, deținută de stat, care să intermedieze comercializarea unor produse ale companiilor de stat cu probleme financiare. Potrivit lui Traicu, această firmă va derula toate transferurile de bani din mediul privat către Oltchim.
La sfârşitul lunii mai, Oltchim înregistra datorii de 2,59 miliarde lei (581 milioane euro), dintre care 113 milioane euro către AVAS (fără dobânzile aferente de 131 milioane euro), 149 milioane euro către Electrica, 3 milioane euro către Electrica Furnizare, 23 milioane euro către CFR Marfă, 4 milioane euro către Salrom, 18 milioane euro către CET Govora, două milioane euro către Apele Române.
La acestea se adaugă datorii pentru credite contractate, respectiv 72 milioane euro la BCR, 35 milioane euro la Banca Transilvania, 4 milioane euro la Unicredit, 11,5 milioane euro la CEC, 3 milioane euro la ING, 2,5 milioane euro la Bancpost şi un total de 2 milioane euro către Rabobank, Garanti Bank, Alpha Bank.
Oltchim are şi datorii de 85 milioane euro faţă de furnizori privaţi, 43 milioane euro faţă de clienţi care au achitat în avans, 7 milioane euro pentru salarii şi impozite aferente, 4 milioane euro pentru leasing, cesiuni din TVA, dobânzi credite.
Producţia la Oltchim Râmnicu Vâlcea va fi reluată săptămâna viitoare, iar conducerea unităţii va solicita societăţii Electrica Furnizare o eşalonare a datoriilor şi un contract pentru furnizarea energiei electrice de la operatorul CEZ Distribuţie. “Avem un plan de relansare şi o strategie pe termen scurt şi mediu de a reporni activitatea la cel mai mare agent economic din judeţul Vâlcea. Săptămâna viitoare se aşteaptă reluarea producţiei la prima instalaţie, Electroliza cu membrană. Miercuri (n.r. – ieri), vor avea loc o serie de discuţii cu reprezentanţii Electrica Furnizare, cu privire la o eşalonare a datoriilor şi la un contract pentru furnizare a energiei electrice de la operatorul CEZ Distribuţie”, a declarat purtătorului de cuvânt al Oltchim, Ion Cocleţ.