2.500 de cărţi de identitate au fost emise de “laboratorul mobil”

0
305

Peste 2.500 de persoane din judeţ au primit acte de identitate în ultimii doi ani prin utilizarea autoturismului special achiziţionat cu fonduri europene prin intermediul proiectului “Laborator mobil pentru primirea, verificarea, prelucrarea şi elaborarea actelor de identitate”.

Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor (DPCEP) Dolj, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Dolj, a organizat, în perioada noiembrie 2009 – august 2011, cu ajutorul “laboratorului mobil”, un număr de 64 de acţiuni de “punere în legalitate” cu acte de identitate a persoanelor aflate în situaţii deosebite sau care domiciliază în localităţi situate la distanţe mari faţă de punctele înfiinţate de DPCEP pentru eliberarea de documente.

În cadrul acestor acţiuni, 2.505 persoane au primit documente de identitate, cele mai multe acte fiind emise în 2011, pentru 1.891 de doljeni, în urma a 51 de acţiuni. De asemenea, în anul 2010, 517 persoane au primit acte de identitate prin utilizarea “laboratorului mobil”, iar în noiembrie şi decembrie 2009 un număr de 97 de persoane.

“Cu acest laborator mobil se poate merge în orice localitate din judeţ în care ne va fi solicitat. Am dorit să venim în întâmpinarea persoanelor vârstnice, care au probleme să se deplaseze în alte localităţi pentru a-şi face actele de identitate ieşite din valabilitate, dar şi a persoanelor care, din lipsa banilor, nu îşi permit să ajungă la sediul unui serviciu de eliberare a documentelor de identitate. Am ajutat în acest fel peste 2.500 de doljeni să beneficieze de un act de identitate nou, pe care unii dintre ei poate că nu l-au avut niciodată”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

***

Acţiunile DPCEP Dolj, desfăşurate cu ajutorul “laboratorului mobil”, au avut loc în aproximativ 30 de localităţi: Craiova, Breasta, Mischii, Calopăr, Celaru, Apele Vii, Castranova, Unirea, Caraula, Vârtop, Dioşti, Bârca, Giubega, Brabova, Galicea Mare, Galiciuica, Cioroiaşi, Greceşti, Întorsura, Cerăt, Rast, Ghindeni, Coşoveni, Bratovoieşti, Malu Mare, Coţofenii din Faţă, Dobreşti, Drănic, Orodel.