Prof. univ. dr. Radu Constantinescu, noul președinte al Uniunii Balcanice de Fizică

0
620
Prof. univ. dr. Radu Constantinescu, de la Facultatea de Științe a Universității din Craiova, este noul președinte al Uniunii Balcanice de Fizică.  Profesorul Radu Constantinescu a fost ales în această funcție în cadrul Congresului Uniunii Balcanice de la Belgrad, iar în această săptămână postul a fost validat.
Uniunea este formată prin acordul societăților naționale de fizică din 10 țări situate în zona balcanică: Albania, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia de Nord, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Turcia. Participanții au votat în unanimitate propunerea Societății Române de Fizică pentru funcția de președinte al Uniunii. Este al treilea reprezentant al României care, pe parcursul celor aproape 40 de ani de existență a Uniunii Balcanice de Fizică, ocupă această funcție.
Radu Constantinescu este cadru didactic și cercetător al Universității din Craiova. A publicat peste 100 de articole în reviste naționale și internaționale și este coordonator în mai multe granturi de cercetare cu finanțare externă. Alegerea reprezintă o nouă recunoaștere a prestigiului internațional de care se bucură Universitatea din Craiova, rezultat al strategiei adoptate în ultimii ani privind asumarea unui rol activ în viața comunității și implicarea în proiecte de dezvoltare regională.