O tânără cu handicap fizic, printre cele trei finaliste de la Miss Italia 2018

0
412
Chiara Bordi, o tânără ce poartă o proteză de membru inferior, a reuşit marţi dimineaţă să se califice în rândul celor trei finaliste de la Miss Italia 2018, fără să câştige însă concursul. Ea a fost în ultimele zile victima unei campanii de insulte proferate pe reţelele de socializare, informează AFP, citată de Agerpres. În vârstă de 18 ani, Chiara Bordi, originară din Tarquinia (centrul Italiei), poartă o proteză de membru inferior după un accident pe care l-a suferit în timp ce se plimba cu bicicleta la vârsta de 13 ani. Ea a defilat în cadrul acestei competiţii, la fel ca restul concurentelor, în bikini. Chiara Bordi a terminat pe locul al treilea acest concurs la care au participat 32 de regine ale frumuseţii din regiunile Italiei. Titlul suprem a fost câştigat de Carlotta Maggiorana.