Eveniment mai puţin obişnuit la Penitenciarul Craiova. Astăzi este organizată o bursă a locurilor de muncă pentru deţinuţii care îşi ispăşesc pedeapsa în închisorile din Craiova.
Vor participa 55 persoane private de libertate care sunt propozabile pentru liberarea condiţionată din Penitenciarul Craiova, Centrul de Detenţie Craiova şi Penitenciarul Pelendava , precum şi firme din Craiova care activează în domeniul construcţiilor, în calitate de potenţiali angajatori. Evenimentul se desfăşoară în colaborare cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj şi Camera de Comerţ şi Industrie Dolj. Scopul este acela de a sensibiliza comunitatea locală, dar mai cu seamă a potenţialii angajatori ca în finala ceştia să manifeste deschidere faţă de persoanele care au executat pedepse privative de libertate şi să le ofere şanse egale la angajare.
Pregătire pentru liberare
Persoanele aflate în detenţie îşi pot exersa cu această ocazie cunoştinţele şi deprinderile de comportament formate în cadrul programelor de educaţie şi asistenţă psihosocială la care au participat în perioada executării pedepselor privative de libertate.
„Subliniem faptul că pregătirea pentru liberare se face prin promovarea şi consolidarea competenţelor personale şi profesionale ale persoanelor private de libertate şi interacţiunea cu reţele sociale şi de afaceri. În acest context implicarea societăţii civile şi în special a firmelor capătă o importanţă crucială în procesul de resocializare a persoanelor private de libertate, datorită faptului că obţinerea unui loc de muncă va fi un pas important în vederea reintegrării sociale”, a declarat inspector principal Marian Gînjoveanu, purtător de cuvânt al penitenciarului Craiova.