Parlamentul a aprobat constituirea comisiei speciale pentru proiectul Roşia Montană

0
343

Parlamentarii au aprobat, ieri, în şedinţa de plen comun, cu 311 voturi „pentru”, 5 „împotrivă” şi 15 abţineri, înfiinţarea comisiei speciale pentru proiectul de lege privind Roşia Montană, stabilind ca aceasta să aibă 21 de membri, din care 8 să aparţină PSD, 5 – PNL, câte 2 – PDL, PPDD şi UDMR şi câte un loc pentru PC şi minorităţi naţionale. Această comisie urmează să aibă un preşedinte aparţinând PSD, trei vicepreşedinţi aparţinând PNL, PDL, PPDD şi un secretar aparţinând PC. Grupurile parlamentare au nominalizat persoanele care să facă parte din această comisie, cu excepţia PDL, care a precizat că nu vor avea reprezentanţi, locurile lor urmând să rămână libere. Senatorul PSD Cristian Dumitrescu a declarat că până la 1 octombrie se vor depune amendamente la comisia specială pentru proiectul privind Roşia Montană din partea senatorilor şi deputaţilor, iar până la 20 octombrie urmează să fie elaborat un raport asupra actului normativ propus de Guvern. Săptămâna trecută, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, declara, după discuţia cu liderii USL, că procedura de urgenţă pentru votarea proiectului de lege privind Roşia Montană va fi retrasă. „Am avut o discuţie cu premierul Ponta şi cu alţi colegi, şi din PSD şi din PNL, din Guvern, pe multe subiecte. Cel mai arzător probabil privitor la Roşia Montană. (…) PSD a convenit – vorbesc acum de domnul Ponta în calitate de lider al PSD – să revenim la formula convenită iniţial, a unei comisii speciale în Parlament. Deci se solicită retragerea procedurii de urgenţă”, preciza Crin Antonescu. La rândul său, premierul Victor Ponta afirma duminică, după discuţia pe care a avut-o în subteran cu minerii de la Roşia Montană care se blocaseră de mai multe zile în mină, că USL a decis până la urmă să înfiinţeze o comisie parlamentară specială pentru acest proiect, pentru că este soluţia corectă în acest caz. „Nu poţi să dai un vot pe un criteriu politic la ceva ce ţine de un proiect foarte, foarte, foarte tehnic. Când spun tehnic, mă refer atât la investiţii, la protecţia mediului, la redevenţe. (…) Şi atunci nu dai voturi politice, ci dai voturi după ce asculţi şi pui în balanţă toate lucrurile pentru şi contra”, declara premierul. Preşedintele Traian Băsescu a spus luni că cea mai bună soluţie este ca premierul să retragă din Parlament proiectul privind Roşia Montană şi l-a acuzat pe ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, că şi-a însuşit un proiect al firmei care exploatează zăcământul aurifer. În replică, Şova i-a solicitat ieri preşedintelui să facă publice rapoartele SRI în legătură cu Roşia Montană şi cu el din ultimele şase luni, dacă acestea există. „Domnul Traian Băsescu a făcut ieri (n.r. – luni) o afirmaţie simplă în legătură cu mine, şi anume că eu, în loc să fi făcut treaba de ministru, am luat o lege de la Roşia Montană, adică făcută de un agent privat, şi am pus-o pe masa Guvernului şi am zis că legea e făcută de mine. Dacă e aşa, înseamnă că eu, în loc să lucrez pentru interesele statului român, am lucrat pentru interesele unei companii private, ceea ce este o chestiune foarte gravă, şi cum este o acuzaţie foarte gravă, i-am cerut preşedintelui Băsescu să facă publice rapoartele SRI în legătură cu Roşia Montană şi cu mine, dacă le are, pe ultimele şase luni”, a declarat Dan Şova ieri pentru Mediafax. Acesta şi-a justificat demersul prin dorinţa de a arăta „că preşedintele Băsescu minte”.