Fostul şef al guvernului italian, Silvio Berlusconi, l-a atacat duminică, în cotidianul „Il Giornale”, care îi aparţine, pe ex-preşedintele francez Nicolas Sarkozy, acesta fiind considerat „o persoană a cărei aroganţă depăşeşte inteligenţa”. Supărarea lui „Il Cavalliere” derivă din contextul nominalizării italianului Mario Draghi în fruntea Băncii Centrale Europene (BCE). Parisul a fost de acord cu candidatura lui Draghi, în locul lui Jean Claude Tricket, în fruntea BCE, dar aştepta plecarea lui Lorenzo Bini Smaghi din boardul băncii, pentru a lăsa un loc liber unui francez. Înţelegerea fusese convenită între Silvio Berlusconi şi Nicolas Sarkozy în cadrul unui summit franco-italian, găzduit de Roma în aprilie anul trecut. Se deconspiră acum că Silvio Berlusconi şi Nicolas Sarkozy n-ar fi avut niciodată relaţii prea cordiale. Dimpotrivă, în octombrie 2011, la Bruxelles, fostul preşedinte francez şi Angela Merkel, în bună cooperare, ca să nu spunem cârdăşie, ar fi zâmbit maliţios şi complice când au fost întrebaţi despre încrederea pe care o aveau în şeful guvernului italian. Pentru Nicolas Sarkozy necazurile vin însă din altă parte, nu de la maliţiozităţile lui Silvio Berlusconi, care rămâne destul de vocal pe scena politică italiană, neezitând să-l stigmatizeze şi pe actualul preşedinte francez, Francois Hollande. Prin expirarea imunităţii de fost preşedinte, Nicolas Sarkozy (57 de ani) a devenit un „justiciable ordinaire” (justiţiabil de rând) şi poate răspunde, în orice moment, convocărilor magistraţilor care anchetează afacerile în care numele său este citat. Judecătorii din Bordeaux, de pildă, instrumentează „afacerea Bettencourt”, un caz de suspiciune de finanţare ilegală a campaniei electorale din 2007. După încarcerarea, la 23 martie a.c., a fostului consilier financiar al Lillianei Bettencourt – Patrice de Maistre – judecătorii şi-au concentrat, înainte de 15 aprilie, atenţia asupra unor confruntări-cheie. Lui Patrice de Maistre i s-a refuzat în trei rânduri punerea în libertate. Finanţarea campaniei din 2007 de „partea libiană” se află, de asemenea, în centrul unei controverse şi, potrivit unui document atribuit unui confident al fostului dictator libian Muammar Gaddafi, este vorba de un „acord de principiu” încheiat în 2006 cu Tripoli, pentru donarea a 50 de milioane de euro pentru Sarkozy. Care a respins orice acuzaţie, invocând „infamia” şi „publicarea de ştiri false” de Mediapart. În cazul Karachi, judecătorii anchetează o eventuală finanţare ocultă a campaniei electorale pentru Eduard Baladur, în 1995, printr-o mită vărsată în contul unui contract de livrare de armament, ministrul Bugetului şi purtătorul de cuvânt al candidatului fiind Nicolas Sarkozy. Este vorba de vânzarea de submarine Pakistanului şi cesiunea de fregate Arabiei Saudite, printr-o societate, Heine, creată special în Luxemburg, pe unde s-ar fi tranzitat comisioanele suspecte, cum a concluzionat, în ianuarie 2010, poliţia din această ţară. „Inima anchetei sunt Francois Leotard – pe atunci ministrul Apărării –, Baladur şi finanţarea Partidului Republican” susţine un avocat, care nu ia în considerare audierea „urgentă” a fostului preşedinte. Şi în acest dosar, ca şi în afacerea Bettencourt, Sarkozy a negat orice iregularitate. În fine, se mai vorbeşte de un alt front judiciar, o afacere a sondajelor Palatului Elysee, vizată fiind o convenţie semnată, prin Emmanuelle Mignon, fost director de cabinet, cu firma de studii Publifact, condusă de Patrick Buison, un apropiat al lui Nicolas Sarkozy, pentru o sumă de aproape 10 milioane de euro. „Trofeul calităţii” „a la francaise”. Rămâne de văzut dacă Nicolas Sarkozy îl va contrazice pe „Il Cavalliere”, dovedind că a fost mult mai inteligent decât a fost bănuit. Jaques Chirac a fost primul şef de stat condamnat după epuizarea mandatului său. Citat în mai multe cazuri, el a fost audiat în calitate de martor pentru prima dată la 19 iulie 2007. Pentru angajările fictive de la Primăria Parisului a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, la 15 decembrie 2011, şi n-a mai făcut apel. Toate acestea au morala lor: există viaţă şi după încheierea mandatului unui preşedinte.
