În această dimineaţă, peste 100 de poliţişti de frontieră din cadrul Direcţiei de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere (DPCMIIT) a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) au efectuat 23 de percheziții domiciliare, ce vizează destructurarea unei reţele de contrabandă de produse din tutun.
Conform comunicatului de presă emis de autorităţile în cauză , au fost desfăşurate mai multe acțiuni în acest sens:
- producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de
- antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă;
- deţinerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării;
- ruperea de sigilii;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată;
- trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Grup infracțional transfrontalier
Investigațiile vizează mai mulți cetățeni români și bulgari care, începând cu anul 2022, au organizat și introdus pe teritoriul României 64 de transporturi ce au avut ca obiect 328.780 kilograme de tutun neprelucrat, în scopul prelucrării acestuia în diferite unități clandestine. Gruparea infracțională livra tutunul din Bulgaria către România, folosind documente justificative pentru mărfuri ce atestau în fals că mărfurile au beneficiari externi, în scopul creării unor circuite comerciale fictive care să inducă în eroare autoritățile de aplicare a legii sau prin eludarea formalităților de control la frontieră.
S-a stabilit că tutunul a fost livrat către beneficiari din zona judeţelor Ilfov, Călăraşi şi Dolj. Ulterior tutunul a fost prelucrat în unităţi clandestine, ambalat şi distribuit pe teritoriul întregii ţări prin intermediul unor platforme de e-commerce.
Consecutiv percheziţiilor efectuate au fost identificate:
- importante cantităţi de tutun prelucrat şi neprelucrat,
- instalaţii utilizate la prelucrarea acestuia,
- alte mijloace de probă utile cauzei.