Flagrant soldat cu o captură de droguri și reținerea dealer-ului

0
434

Polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au desfășurat, ieri, o acțiune pe linia traficului de droguri de risc. Oamenii legii au prins în flagrant delict un tânăr de 29 de ani, din municipiul Craiova, pusese în vânzare peste 600 de grame de cannabis, pentru 16.400 de lei.

În autoturismul său au fost descoperite și ridicate mai multe recipiente și un cântar electronic de precizie, toate purtând urme de materie vegetală. Ulterior, a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în municipiul Craiova, în urma căruia au fost descoperite şi ridicate o altă cantitate de cannabis şi suma de 3.850 de lei.

Din cercetările efectuate a rezultat că, pe parcursul lunii august 2023, bănuitul ar fi comercializat, în mod repetat, diferite cantități de cannabis către consumatori din municipiului Craiova.

Tânărul a fost condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T – S.T. Craiova a dispus reținerea lui, pentru 24 ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Astăzi, va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă a individului, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. La activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.