Florin Cîțu, senator PNL, despre preţul gazelor: Vâlcov s-a autodenunţat?

0
406

Senatorul PNL Florin Cîţu s-a întrebat, sâmbătă, dacă afirmaţiile consilierului guvernamental Darius Vâlcov pe tema neactualizării preţului la gaze reprezintă un autodenunţ, din moment ce PSD a fost la guvernare din 2012.

“Consilerul, condamnat în primă instanţă la 8 ani cu executare, aruncă tot felul de petarde în spaţiul public. Cel care a furat din bani publici ani de zile (aşa zice o instanţă) vine şi (auto)denunţă un jaf de proporţii. Preţul de referintă al gazelor naturale nu a fost actualizat din 2008 de ANRM! Unde este jaful? La acest preţ se aplică redevenţa. Astfel, pentru că preţul de referinţă nu a mai fost actualizat redevenţa încasată de statul român a fost mai mică. Şi aici apare onestul Darius Vâlcov şi trage un semnal de alarmă”, a scris, sâmbătă, senatorul PNL Florin Cîţu, pe Facebook.

Liberalul a adăugat că Agenţia Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), care actualizează preţurile de referinţă la gaze, “se organizează şi functionează că organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, printr-un consilier de stat”.