Autorităţile portugheze au solicitat modificarea programului operaţional regional

0
359

Portugalia este sprijinită în continuare prin mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene, pentru a face faţă incendiilor care au loc în această ţară. Din 12 august încoace, de când Portugalia a cerut pentru a doua oară anul acesta ajutorul UE, mai mult de 160 de pompieri, 27 de vehicule şi 4 avioane anti-incendiu sunt prezente la faţa locului şi continuă să acţioneze în zonele afectate de foc, datorită sprijinului acordat de Spania, prin intermediul Centrului de coordonare al intervenţiilor de urgenţă, al Comisiei.

incendiuPentru a veni în ajutorul acestei ţări, ca urmare a incendiilor mortale din luna iunie, care au afectat mai ales regiunea Centru, Comisia Europeană a aprobat astăzi modificarea programului operational regional al politicii de coeziune. Astfel, pâna la 45 de milioane de euro, din fondurile alocate prin FEDR acestui program vor putea fi folosite de Portugalia pentru a face faţă situaţiei şi pentru revitalizarea activităţii economice din regiune. “Prin modificarea Programului Operaţional Regional pentru regiunea Centru, este posibil acum ca o parte din alocările prin Fondul european de dezvoltare regională să fie folosită pentru a ajuta poporul portughez să treacă peste acest capitol foarte dureros şi pentru ca viaţa să-şi reia cursul normal în această regiune. Este o nouă dovadă  că UE sprijină cu tot ce poate atunci când cetăţenii ei au cea mai mare nevoie. Suntem solidari cu poporul portughez, într-o perioadă în care incendiile de pădure continuă să le afecteze ţara, a subliniat Corina Creţu.

Alte 20 de milioane de euro pot fi investite în serviciile publice

          Din cele 45 de milioane de euro, până la 25 de milioane de euro pot fi utilizate pentru restabilirea capacităţii de producţie a micilor întreprinderi locale, ale căror echipamente şi utilaje au fost distruse de incendii. Alte 20 de milioane de euro pot fi investite în serviciile publice şi în restaurarea infrastructurilor esenţiale: lucrări de reparaţie a drumurilor municipale, repunerea în funcţiune a sistemelor de distribuire a apei sau înlocuirea mijloacelor de transport urban. În urma incendiilor, autorităţile portugheze au solicitat modificarea programului operaţional regional pentru regiunea Centru, iar Comisia s-a angajat să examineze cererea cât mai repede posibil. Decizia adoptată ieri nu modifică cu nimic bugetul global al programului politicii de coeziune pentru regiunea Centru din Portugalia.