Platini-Blatter, război aproape declarat

0
290

Mai întâi, sâmbătă, în cotidianul olandez Volkskrant, Joseph Blatter a spus despre preşedintele UEFA, Michel Platini, că l-ar fi ameninţat prin fratele său, Peter Blatter, cu închisoarea, dacă nu-şi retrage candidatura la alegerea sa în fruntea FIFA, în luna mai a.c. După cum se ştie, ulterior, Sepp Blater şi-a anunţat demisia şi punerea în joc a mandatului său, „prins” în vâltoarea teribilei anchete lansată de justiţia americană faţă de mai mulţi oficiali FIFA, acuzaţi de corupţie. Din 29 iulie a.c. Michel Platini a devenit candidat oficial la preşedinţia FIFA, alegerile fiind prevăzute pentru 26 februarie la Zurich, cu ocazia un congres electiv extraordinar. Pănă aici nimic deosebit. Duminică, potrivit publicaţiei germane Die Welt, Joseph Blatter ar fi comandat un articol negativ la adresa preşedintelui UEFA, candidat la succesiune în fruntea instanţei mondiale a fotbalului, în publicaţia Welt am Sonntag, sub titlul „Platini – scheleţii din dulap”. Aluzie la susţinerea candidaturii Qatarului, pentru dobândirea Mondialului de fotbal din 2022. Die Welt precizează că articolul respectiv a fost scris de un anume Thomas Renggli, apropiat colaborator al lui Sepp Blatter. UEFA a reacţionat prin secretarul său general Giani Infantino „adresând o scrisoare de protest omologului său Jerome Valcke de la FIFA”. „Noi cerem ca FIFA să ancheteze originea acelui articol pentru că suntem preocupaţi de rumorile privind campania de denigrare îndreptată împotriva preşedintelui UEFA”. Războiul dintre Platini şi Blatter este de acum declanşat şi după toate aparenţele ne aflăm abia în faza debutului. Teoretic, preşedintele UEFA pare în stand-by, candidatura sud coreeanului Chung Mong-Joon (63 de ani), fost vice-preşedinte FIFA, dar şi ex-patron al federaţiei de specialitate din ţara sa, anunţată ieri la Paris, nefiind  periculoasă. Moştenitor al imperiului industrial Hyundai, omul de afaceri sud coreean a spus că „FIFA a devenit un organism corupt, pentru că aceeaşi oameni şi acoliţi ai lor au gestionat timp de 40 de ani. Puterea absolută corupe absolut”, a declara miliardarul sud coreean. Chung Mong-Joon a mai făcut referiri la legăturile dintre preşedintele UEFA şi preşedintele FIFA, care sunt cele „dintre un mentor şi protejatul său, cele dintre un tată şi fiul său”. Oficial, Michel Platini este susţinut de şeicul Bahreinului, Salman Bin Ibrahim al-Khalifa, preşedintele Confederaţiei asiatice de fotbal (AFC), dar promisiunile se mai schimbă. Sepp Blatter nu este un tenor oarecare în lumea fotbalului mare. Şi nu este exclus să fie capabil să încurce lucrurile, de o aşa manieră încât Michel Platini să nu-şi atingă ţinta. Pe de altă parte, nici fostul conducător de joc al echipei naţionale a Franţei, actualmente preşedintele UEFA, nu este un novice în jocuri de culise, intuind că se poate aştepta la orice din partea elveţianului. Apoi a ne imagina că desemnarea preşedintelui FIFA este o chestiune deplin derobată politic ar fi o greşeală. Numai la nivelul federaţiilor naţionale ingerinţa politicului este repudiată.