O poveste încurcată: moartea suspectă din Parcul „Romanescu”

0
229

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale de la IPJ Dolj, sub coordonarea procurorului Cristian Eugen Grigorie, şeful Secţiei de Urmărire Penală de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, chiar ţin în mână un „cartof fierbinte”: investigarea circumstanţelor în care tânăra Alexandra Goghez, de 17 ani, din comuna Goieşti, elevă la Liceul „Gheorghe Chiţu” din Craiova, angajată la restaurantul „Ciobănaşul” din Parcul „Nicolae Romanescu”, şi-a pierdut viaţa, cadavrul fiind descoperit sâmbătă, la prânz, la mai bine de două săptămâni de la producerea evenimentului. Cum pistele de investigare ale „echipei criminalistice” rămân, cum este şi firesc, secrete, multe detalii, faţă de ştirea propriu-zisă, apărută duminică, nu pot fi avansate, din precauţie, aşteptându-se raportul medico-legal, şi acesta îngreunat din motive obiective. Oricum, teza omorului prezumat, avută în vedere, bineînţeles, n-a câştigat argumente juridice peremptorii, după cum nici teza agresării şi sfâşierii victimei de către câinii fără stăpân, prezenţi în Parcul „Romanescu”, nu poate fi considerată, deocamdată, ca o certitudine, drept adevărata cauză. Povestea tragicului eveniment, derulat în Parcul Romanescu din Craiova, rămâne încurcată, ca să ne exprimăm astfel. Un mister? Nu prea mai există aşa ceva pentru criminalişti exersaţi în profesia lor, care ştiu importanţa „eternului amănunt” în descoperirea adevărului. Nu ne hazardăm în supoziţii, dar nu putem oculta prezenţa câinilor fără stăpân în cel mai mare parc natural, nu doar din Craiova, „Nicolae Romanescu”, pe aleile căruia vârstnici, dar şi copii pot fi zăriţi din zori şi până seara târziu. Ori tocmai agresarea cadavrului de către câinii comunitari încurcă de-a dreptul întreaga investigaţie. Vuvuzelele urbei, care se proclamau mari apărătoare ale câinilor fără stăpân, ţin capul la cutie, considerând pe semne că nu şi-au făcut decât… datoria, când se burzuluiau la oamenii primăriei pentru că îşi permiteau să colecteze „comunitarii” de prin centrul oraşului spre a-i caza în stabilimentul special de la Breasta. Fireşte, la noi, în mintea ceţoasă a unora, viaţa unui om nu mai înseamnă mare lucru. Avem prevăzută prin lege eutanasierea câinilor fără stăpân, declarată constituţională de CCR, avem vuvuzele pe post de apărători ai programului de gestionare a câinilor fără stăpân. N-avem însă minte. Şi nici atitudine civică. Dovadă că un cadavru a putut fi sfâşiat la o manieră care face imposibilă orice descriere…

Ultima dată a fost văzută pe 28 iulie, seara…

Ancheta demarată după ce, sâmbătă, la prânz, în jurul orei 12.00, cadavrul unei fete a fost descoperit în bălării, în apropierea hipodromului din Parcul „Nicolae Romanescu”, avansează cu mare greutate. Asta pentru că trupul neînsufleţit, care pare să fi zăcut acolo mai bine de două săptămâni, intrase în stare de putrefacţie şi servise drept hrană câinilor, care îşi fac veacul nestânjeniţi, fiind sfâşiat de sus până jos. Poliţişti de investigaţii criminale, împreună cu un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au ajuns la locul macabrei descoperiri, după finalizarea cercetării la faţa locului cadavrul fiind ridicat şi dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.

S-a stabilit că era vorba despre o tânără de 17 ani, Alexandra Goghez, din comuna doljeană Goieşti, elevă la Colegiul „Gheorghe Chiţu” din Craiova. Fata locuia în urbe, la o rudă, în cartierul Brazda lui Novac, iar pe perioada vacanţei se angajase la terasa „Ciobănaşul” din Parcul „Nicolae Romanescu”, ca să mai facă un ban. Din primele date, se pare că, ultima dată, Alexandra a fost văzută în viaţă pe 28 iulie, aproape de miezul nopţii, când a terminat programul. N-a mai ajuns acasă, în Craiova, dar nici la locuinţa părinţilor săi, din Goieşti. Colegele de la „terasă” – locul său de muncă –, se pare că au fost primele care au sesizat dispariţia minorei, a doua zi, atunci când n-a mai apărut la slujbă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, familia i-a anunţat dispariţia pe 31 iulie, când s-a şi înregistrat la Secţia 4 Poliţie Craiova. Tot colegele şi prietenele au fost cele care au postat mesaje pe Facebook, încercând să dea de urma Alexandrei.

Primele date medico-legale nu sunt concludente

Au fost audiaţi prietenii, colegele, membrii familiei Alexandrei, însă nimeni nu a putut furniza informaţii care să clarifice ce s-a petrecut. Ipotezele anchetatorilor sunt secrete, însă după efectuarea necropsiei, potrivit primelor date ale medicilor de la Institutul de Medicină Legală (IML) Craiova, pe ce a mai rămas din corpul tinerei, nu au fost descoperite urme de violenţă, fracturi grave sau tăieturi care să certifice clar că ar fi fost ucisă. Cât despre viol, probele recoltate, în urma autopsiei, vor „vorbi” abia peste vreo lună. Dacă fata a fost ucisă, anchetatorii trebuie să stabilească, cu exactitate, unde a avut loc omorul, în locul unde a fost găsită sau cadavrul a fost adus acolo premeditat. Însă în acest moment supoziţiile şi evaluările sunt reţinute, motiv pentru care şi anchetatorii se feresc să facă declaraţii. Multe întrebări aşteaptă răspuns. Unul ar fi putut veni mai repede dacă pe aleile parcului – iluminate pe timp de noapte – ar fi fost amplasate camere de supraveghere video.

Inspectorii ITM fac verificări la „Ciobănaşul”

În cursul zilei de ieri, o echipă mixtă de control din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj a ajuns la restaurantul „Ciobănaşul”, pentru a stabili dacă legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a fost respectată, întrucât fata, care era minoră, beneficia de prevederile legale stabilite pentru astfel de angajaţi. Şi mai este ceva de stabilit. Reglementările în acest domeniu spun că, dacă un angajat păţeşte ceva pe drumul către/de la serviciu, ar putea fi întrunite condiţiile încadrării evenimentului ca şi accident de muncă. „La localul respectiv a fost trimisă o echipă de inspectori, care face verificări pe linie de securitate şi sănătate în muncă, căutându-se a se afla dacă s-au respectat clauzele privind angajarea minorei, dar şi pentru a se stabili caracterul evenimentului”, a declarat Cătălin Mohora, inspectorul-şef al ITM Dolj. Tragica poveste din Parcul „Romanescu” este întoarsă pe toate feţele în discuţiile din urbe. Desluşirea ei nu este uşoară şi, mai spunem o dată, echipa de criminalişti chiar ţine în mână un „cartof fierbinte”, fiind obligată să lucreze contra-cronometru, sub presiunea opiniei publice.

CARMEN ZUICAN şi MIRCEA CANŢĂR