Încă trei străzi intră în reabilitare

0
373

Încă trei străzi din Craiova vor intra în lucru. Primăria Craiova a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea străzilor „Henry Ford”, „Parângului” și „Bucovăț”. Lucrările de reabilitare se fac cu bani de la bugetul local.

Lucrările la cele trei străzi trebuie să înceapă în maximum o lună, după ce vor fi finalizate proiectele, urmând să se încheie până la sfârşitul anului 2015, odată cu marea asfaltarea care este programată pentru acest an. Potrivit viceprimarului Dan Dașoveanu, constructorul are la dispoziție 30 de zile pentru a face proiectele tehnice pentru fiecare stradă. În funcție de dimensiunea străzii și, în mod special, de problemele care sunt acolo și care trebuie remediate prin lucrarea de modernizare, termenele de execuție vor fi diferite.

Astfel, strada „Bucovăţ” din cartierul Lunca Jiului, trebuie să fie reabilitată în 5 luni de la începerea lucrărilor, aceasta fiind, de altfel, și cea mai lungă perioadă de timp atribuită prin caietul de sarcini. Urmează strada „Parângului”, din cartierul Bariera Vâlcii, care are o durată de lucru de trei luni. Strada „Henry Ford” are o perioadă de execuție de două luni și jumătate. Reprezentanții municipalității sunt convinși însă că străzile vor fi terminate mai repede decât se prevede în contractele de lucrări.

Pe toate cele trei străzi, lucrările sunt realizate de asociația de firme SC Domarcons SRL, SC Romasco Concept SRL şi SC Kentel Design SRL, care a câștigat licitația de execuție. Potrivit autorităților locale, suma contractului este de 9.250.877 de lei, la care se adaugă TVA de 2.220.210 lei.