AJOFM: Absolvenții de facultate pot primi ajutor de șomaj în valoare de 250 lei

0
499

Absolvenții de studii superioare care au susținut licența în luna iulie se pot înscrie în baza de date a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AFOFM) Ilfov pentru a putea primi ajutor de șomaj, se arată într-un comunicat remis, ieri, Agerpres.

„Indemnizația de șomaj se acordă pe o perioadă de 6 luni și este în cuantum de 250 de lei lunar. Bineînțeles, indemnizația se dă doar celor care nu își găsesc un loc de muncă. Conform Legii nr.76/2002, absolvenții au la dispoziție 60 de zile pentru a-și depune dosarele, începând cu 1 august până la 30 septembrie. Pentru a primi banii, absolvenții trebuie să dețină diploma de absolvent cu licență și să nu urmeze o altă formă de învățământ, inclusiv master”, se arată în comunicatul citat.

Documentele necesare sunt: copii după cartea de identitate, diplomă de licență sau adeverință de absolvire (original sau copie legalizată), adeverință medicală din care să rezulte că este apt pentru muncă, adeverință fiscală eliberată de organele financiare teritoriale care să dovedească veniturile proprii impozabile și un dosar plic.