Unul fără permis, altul conducea un autoturism neînmatriculat

0
303

În ultimele 24 de ore, polițiștii doljeni au continuat să acţioneze în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Pentru abaterile constatate au fost aplicate peste 90 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 26.000 de lei. Totodată, au fost reținute 11 permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate și trei infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice.

Două cazuri  sunt de semnalat, după aceste controale. Astfel, ieri, 17 iulie a.c., ora 15:50, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat, de 46 de ani, din comuna Terpezița, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Caracal”, din Craiova. Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că autoturismul condus figurează neînmatriculat în circulație, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate sunt atribuite unui alt autoturism. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. De asemenea, în aceeaşi zi, ora 20:00, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au depistat un bărbat, de 53 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Unirii. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.