Funcționarii din Primăria Craiova s-au instruit, pe parcursul a 13 luni, în managmentul calității serviciilor acordate cetățenilor. Totodată, aparatul administrativ a trecut la un alt standard de calitate, ISO 9001:2015.
Instruirea funcționarilor din Primăria Craiova s-a făcut printr-un proiect finanțat din fondul social european, „SIMCA – Standarde și Instrumente în Implementarea Managmentului Calității Administrative”. Proiectul a fost accesat de municipalitate și implementat pe parcursul a 13 luni, începând din luna iunie 2018. Ieri, a avut loc conferința de închidere, când echipa managerială a prezentat beneficiile pe care le-a adus aparatului administrativ craiovean.
69 de funcționari publici au fost instruiți
În primul rând, un număr de 69 funcționari publici, dintre care 23 de persoane cu funcții de conducere din Primăriei Craiova și 43 persoane sunt responsabile cu calitatea serviciilor au fost instruite în cadrul proiectului. Funcționarii respectivi au participat la patru cursuri care au fost organizate în perioada de implementare, pe patru module specifice: audit intern, managent în administrația publică internă, managmentul turismului și tranziția la standardul 2011-2015. „Obiectivul general al proiectului a constat în obținerea unui procent de managment performant la nivelul primăriei municipiului Craiova și a avut beneficii pentru personal”, a explicat Cristina Crețu, manager de proiect.
Primăria a trecut la un nou standard de calitate
Un alt obiectiv atins a fost îmbunătățirea serviciilor publice, administrația a implementat sandardul de calitate ISO 9001-2015, ultimul pentru certificarea serviciilor oferite. Potrivit organizatorilor, pentru a se face acest pas a fost nevoie să se facă o analiză-diagnoză pentru a se vedea la ce nivel al calității se afla mai înainte aparatul administrativ. „Față de celălalt standard, standardul ISO 9001-2015 a venit cu unele modificări. Am simplicat procesul de documentare al procedurilor din cadrul primăriei și se vorbește despre informații documentate. Era normal să facem niște demersuri în acest sens. Ne-am gândit că cel mai bine ar fi să avem o diagnoză din exterior și am decis să realizăm o analiză-diagnostic a sistemului de managment al calității de către niște factori externi. Noi am selectat doi experți care să facă această analiză și să asigure toate etapele necesare ppentru a face tranziția la noul standard”, a precizat Claudiu Popescu, directorul Direcției Relații Publice din cadrul Primăriei Craiova.
Valoarea proiectului: 424.000 de lei
Proiectul a avut o valoarea de 424.000 de lei, și a reprezentat o cheltuială 100% eligibilă. „Prezentul proiect a fost depus în cadrul unui mecanism competitiv pentru unități administrativ teritoriale, respectiv municipii. Finanțarea eligibilă rambursabilă a fost de 98% și a fost asigurată din fondul social european în cadrul programului operațional Capacitate Administrativă 2014-2020”, a precizat Oana Rădulescu, manager de proiect. Finanțarea care a fost plătită de municipiul Craiova a fost de 2% din tot proiectul, respectiv 8.480 de lei. Acest proiect a fost finanțat în cadrul programului de Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, finanțat din fondul social european.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord