Alertă la o centrală atomică din Rusia

0
450

Trei reactoare ale centralei nucleare Kalinin, aflată la aproximativ 350 de kilometri nord-vest de Moscova, au fost oprite joi, în urma unui scurtcircuit, au anunţat autorităţile ruse, informează publicaţia The Moscow Times.

Departamentul din regiunea Tver al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă din Rusia a anunţat joi că cele reactoarele au fost oprite din cauza unui scurtcircuit.

Totodată, Rosenergoatom, o subsidiară a corporaţiei de stat Rosatom, a transmis că “nivelul radiaţiilor la centrală şi în zona din jur rămâne neschimbat şi este similar cu nivelurile de fond normale”.

Rusia are zece centrale nucleare, inclusiv centrala Kalinin din regiunea Tver, în apropiere de oraşul Udomlya. (Mediafax)