Arbitrul Marius Avram, accidentat în Europa League

0
314

Arbitrul român Marius Avram  s-a accidentat în timpul meciului din primul tur preliminar al Europa league dintre Honved Budapesta și Rabotnicki (4-0). Avram a alunecat și a rămas întins pe gazon, primind îngrijiri medicale, iar apoi a fost scos cu targa de pe teren, la scorul de 2-0 pentru gazde. Meciul a fost întrerupt mai multe minute din cauza accidentării centralului român. Primul diagnostic este o gleznă luxată, care a dus la înlocuirea acestuia cu arbitrul de rezervă, Iulian Călin. Acesta i-a arătat cartonaşul roşu unui jucător de-al oaspeţilor şi a acordat un penalti pentru Honved, în minutul 62, din care gazdele au marcat al treilea gol. Din brigada de arbitri au mai făcut parte asistenţii Cristian Orbuleţ şi Vladimir Urzică.

“Primul diagnostic indicat de cei doi medici care m-au consultat chiar la stadion a fost de întindere a ligamentului de la glezna dreaptă, iar piciorul mi s-a umflat destul de tare. Voi face un nou consult în țară, dar, în urma primei evaluări, în două, trei zile voi putea reveni la antrenamente. Scoaterea mea pe targă a fost o măsură de precauție pentru ca accidentarea să nu se agraveze. Decizia de a nu continua partida a fost luată împreună cu cei doi medici care m-au consultat” a declarat Avram pentru site-ul oficial al FRF.

Honved este echipa care s-a calificat în turul doi preliminar al Europa League. Maghiarii s-au impus cu 4-0 în manșa retur, după ce în tur pierduseră cu 1-2.

Alte rezultate de marţi din Europa League:

Levski (Bul) – Vaduz (Lie) 3-2, în tur 0-1 – La gazde, Sergiu Buş a marcat un gol şi a ratat un penalty.
Shkupi (Mac) – Rangers (Sco) 0-0, în tur 0-2