S-au susţinut examenele, s-au corectat lucrările, acum vine plata pentru cadrele didactice

0
431

eleviS-au încheiat examenele de Evaluare naţională şi de Bacalaureat, la care se adaugă şi concursurile pentru ocuparea posturilor / catedrelor vacante / rezervate, din învăţământul preuniversitar, sesiunea 2016, şi admiterea în învăţământul profesional de stat, precum şi ceea ce constituie „definitivatul”. S-au finalizat toate perioadele de examinare, cu rezultatele aferente, dar cadrele didactice care au participat la concursuri, indiferent de postul pe care au fost cuprinşi, trebuie şi remuneraţi, aşa cum prevede metodologia. Până pe 22 iulie, toate unităţile de învăţământ, cu personalitate juridică, trebuie să întocmească necesarul de credite, astfel încât toţi profesorii să intre în posesia drepturilor băneşti aferente.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a transmis, printr-o Notă Telefonică, avizată de către şef serviciu – ec . Aurelia Ilie –  şi şef Birou – ec.  Daniela Ilie  şi având şi autorizarea prof.  Lavinia Elena Craioveanu, insp. General al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, unităţilor de învăţământ din Dolj conţinutul dispoziţiilor Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. „Vă transmitem anexat, în copie, următoarele: Ordinul M.E.N.C.Ş. nr. 4319/24.06.2016, privind aprobarea Normelor de plată a comisiilor de examen pentru concursul naţional de ocupare a posturilor/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, sesiunea 2016; Ordinul M.E.N.C.Ş. nr. 4320/24.06.2016, privind modul de plată a personalului didactic care face parte din comisiile pentru evaluarea naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a, pentru examenul naţional de bacalaureat şi pentru examenele de absolvire/certificare a calificării profesionale pentru învăţământul profesional, liceal şi post liceal, sesiunile anului 2016; Ordinul M.E.N.C.Ş. nr.4321/24.06. 2016 privind modul de plată a personalului didactic , care face parte din comisiile pentru organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul profesional de stat cu durata de trei ani, pentru anul şcolar 2016/2017; Ordinul M.E.N.C.Ş. nr. 4333/24.06.2016 peivind aprobarea Normelor de plată a comisiilor desemnate pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2016; În vederea determinării fondurilor necesare pentru plata examenelor naţionale desfăşurater până la data de 22 iulie 2016, unităţile de învăţământ cu personalitate juridică vor întocmi şi transmite necesarul de credite …; Solicitarea de credite însoţită trebuie transmisă la ISJ Dolj până la data de 25 iulie 2016”.elevi1

Se verifică, dar totul remunerat

Ordinele ca ordinele, dar trebuie ca acestea să aibă şi Norme de aplicare. Astfel, pentru organizarea concursul de ocupare a posturilor/catedrelor vacante/rezervate, persoana responsabilă cu activitatea de comunicaţii virtuale la nivelul inspectoratelor şcolare/persoana de contact din unitatea de îmvăţământ/centrul de comunicare este remunerată cu 424 de lei. Componenţii comisiilor din centrele de concurs (maximum 500 de candidaţi) unde s-a desfăşurat proba scrisă au şi ei dreptul la indemnizaţii: secretar – 144 de lei; profesori asistenţi – 36 de lei zilnic, iar infirmaticienii şi analiştii programatori trebuie să primească 120 de lei de fiecare. La inspecţiile speciale la clasă, fiecare membru, cu o limită superioară de 40 de candidaţi, va fi recompensat cu 5,2 lei/candidat. Cei care au făcut parte din Comisiile de evaluare a lucrărilor scrise primesc şi ei bani: fiecare profesor (gr.I sau II) va fi beneficiarul sumei de 9 lei/lucrare, iar secretarul comisiei trebuie să ia 180 de lei, pentru orice informatician fiind alocată suma de 1,75 de lei/ lucrare scrisă operată. Aceleaşi sume sunt rezervate şi pentru cei care au participat la soluţionarea contestaţiilor.

Bani şi pentru BAC

Sunt norme prevăzute şi pentru cei care au participat la celelalte forme de verificare şi control, în cadrul unor concursuri , cele conform cărora se merge mai departe în sistemul educaţional actual al României. Astfel, personalul didactic,  care face parte din comisiile organizate în unităţile de învăţământ pentru evaluarea naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a, se încdrează în următoarele paliere: preşedinte – 291 de lei; membru – 248 de lei; asistent – 34 de lei/zi; personalul didactic , care a fost în centrele zonale de ecaluare/contestaţii, are altă grilă de remunerare: preşedintele (până la maximum 1.000 de candidaţi ) – 670 de lei, iar cel care a verificat mai mult de 1.000 de lucrări este beneficiarul a 714 lei; secretar – 336 de lei; profesor evaluator – 5,2 lei/ lucrare corectată; pentru activitatea desfăşurată în evaluarea naţională, persoana responsabilă cu activitatea de comunicaţii virtuale la nivelul inspectoratelor şcolare/persoana de contact din unitatea de învăţământ/centrul de comunicare este plătită cu 460 de lei; cel care a fost responsabil cu monitorizarea audio-video va primi 209 lei. La BAC, sumele alocate sunt tot conform unor dispoziţii legale: în centrele de examen, un preşedinte, cu un maximum de 450 de candidaţi, va primi 670 de lei, iar cel care a avut mai multe lucrări de verificat va primi aceeaşi sumă ca omologul său de la evaluare, cel care a depăşit 1.000 de candidaţi; pentru vicepreşedinte, secretar, membru s-a prevăzut suma de câte 460 de lei, iar asistentul va primi 40,3 lei/zi. În centrele zonale de evaluare, sumele sunt mai mari: până la cel mult 1.000 de candidaţi, „şeful” va lua 1.019 lei, peste, va încasa 1.056 de lei; „vicele” – 582 de lei; secretarul – 503 lei; un membru al comisiei – 460 de lei; profesor evaluator – 6,67 de lei/lucrare corectată. Cei care fac parte din comisiile de contestaţii au şi ei dreptul la recompense materiale: 582 de lei pentru vicepreşedinte; 460 de lei pentru secretar; aceeaşi sumă pentru informatician; 6,67 de lei/probă corectată, pentru profesorul evaluator. Pentru filiera „vocaţională”, fiecare secretar al comisiilor de examinare va primi 125 de lei, iar fiecărui membru evaluator îi va fi alocată suma de 2,6 lei/ candidat examinat.