Craiova: Razie rutieră de amploare cu peste 200 de amenzi

0
257

Azi-noapte, în municipiul Craiova, polițiștii craioveni au organizat o razie ce a vizat asigurarea și menținerea unui climat normal de ordine publică și siguranță rutieră. Oamenii legii au urmărit conștientizarea cetățenilor cu privire la importanța respectării legislației rutiere în scopul prevenirii evenimentelor rutiere, în special a celor cauzate de conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice. Aproximativ 50 de polițiști de la formațiunile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, dar și polițiști de la Serviciul de Acțiuni Speciale au acționat pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal și pentru descurajarea elementului infracțional. Pe principalele artere rutiere din municipiul Craiova, dar și în zonele cunoscute cu risc criminogen, polițiștii au acționat în filtre rutiere, în cadrul cărora polițiștii au verificat aproape 900 de autovehicule. În urma activităților desfășurate de polițiștii craioveni au fost constatate 204 abateri de natură contravențională pentru sancționarea cărora au fost aplicate amenzi ce depășesc 41 000 lei. Polițiștii craioveni au identificat și sancționat 9 persoane care au condus autovehicule sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, au fost constatate 3 fapte de natură penală, reprezentând infracțiuni la regimul circulației, cauze în care polițiștii au întocmit dosare penale și urmează să continue cercetările. În cadrul activităților desfășurate polițiștii au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 11 permise de conducere și au fost ridicate 7 certificate de înmatriculare precum și 10 seturi de plăcuțe cu numărul de inmatriculare.