Juveţii, pe minus după debut

1
335

Eliminată din Cupa Ligii de o echipă modestă a Rapidului, CS Universitatea se anunţă mai degrabă o candidată în lupta pentru evitarea retrogradării

 

Craiova a decepţionat la debutul în noul sezon. Deşi a dominat jocul din Giuleşti, echipa lui Jerry Gane, întărită evident în vara aceasta, cu salariile la timp şi având un cantonament prelungit în Slovenia, a fost învinsă de o trupă care abia a efectuat câteva alergări în pauza competiţională şi care a reuşit să umple foaia de joc doar cu o pleiadă de juniori. Dezamăgirea din tabăra olteană nu este legată neapărat de părăsirea competiţiei, ci de ratarea unui derby cu Steaua, care ar fi putut umple „Ion Oblemenco” în acest week-end. La finalul meciului, deziluzia oaspeţilor era împărtăşită şi de forţele de ordine de pe „Giuleşti”, care vor fi nevoite să se mobilizeze din nou săptămâna aceasta, pentru disputa Rapid – Steaua. CS Universitatea a avut iniţiativa pe tot parcursul jocului din Giuleşti, creându-şi mai multe ocazii, dar contra unei echipe modeste a Rapidului această dominare este irelevantă, mai ales prin prisma scorului final. Problemele Craiovei au vizat imprecizia la finalizare, lipsa de maturitate la construcţie, unii jucători complicându-se în acţiuni personale în loc să deschidă rapid jocul, cât şi evidenta lipsă de omogenitate, oarecum normală după schimbările masive din lot survenite în vara aceasta. În schimb, alb-albaştrii au deschis uneori jocul eficient pe benzi, acolo unde beneficiază de jucători cu tehnică bună în regim de viteză precum Băluţă, Bancu sau Neacşa.

Gane a surprins prin formula aliniată la start, din care au lipsit veteranii Pleşan şi Ferfelea, antrenorul preferând o aşezare 4-4-2, în care juniorul Andrei Ivan a făcut pereche în avanposturi cu Costin Curelea, acesta având în premieră şi rolul de căpitan al echipei din Bănie. Nu mai puţin de 7 jucători noi a avut Craiova în primul „unsprezece”, doar Brac, Vătăjelu, Curelea şi Ivan evoluând şi în sezonul promovării. Concluzia după debut este că echipa din Bănie va trebui să lupte serios pentru evitarea retrogradării, nefiind „material” de cupele europene, aşa cum era creditată de unii, chiar şi de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

Alb-albaştrii sub lupă

Brac – Sârbul a fost unul dintre jucătorii importanţi în Liga a II-a şi a fost preferat lui Straton între buturi, fostul rapidist ratând întâlnirea cu echipa la care s-a consacrat. Constant în evoluţii anul trecut, Brac a gafat decisiv în Giuleşti, oferindu-i lui Ciolacu şansa nesperată de a marca.

Dănănae – Postul de fundaş dreapta a fost deficitar la Craiova în Liga a II-a, acolo fiind încercaţi 5 jucători, unii dintre ei cu profil de stoperi. Problema nu pare să se fi rezolvat nici în vara aceasta, deşi au fost transferaţi doi jucători cu experienţă în primul eşalon. Achim nu a prins nici măcar lotul pentru meciul cu Giuleşti, iar Dănănae a fost cel mai slab jucător al lui Gane, exasperându-i pe fanii Ştiinţei, care au salutat eliminarea jucătorului de 28 de ani, în finalul de joc.

Kay – Stoperul din Capul Verde a făcut o primă repriză bună, reuşind să pună mingea jos şi jucând eficient şi la intercepţie, însă în partea a doua a fost depăşit, în special la fazele de contraatac ale giuleştenilor.

Frăsinescu – În general şi-a făcut treaba, dar este evident că nu formează încă un cuplu omogen în centrul defensivei cu Kay. Gane a apelat la cei doi justificat, întrucât rezervele Acka şi Avrămia nu au meciuri în picioare anul acesta, în plus ei alăturându-se şi mai târziu lotului craiovean.

Vătăjelu – dorind să iasă în evidenţă mai mult decât era cazul, internaţionalul Craiovei a făcut abuz de tupeul său în joc şi s-a complicat în unele acţiuni, încercând driblinguri inutile în propria jumătate. A luat iniţiativa la cea mai periculoasă lovitură liberă, pe care a irosit-o, deşi poziţia era potrivită unui dreptaci.

Mateiu – A impresionat prin determinare, jucând de parcă este oltean get beget. Mijlocaşul nu are nici probleme cu mingea la picior, iar în prima repriză o intervenţie asupra sa în careul giuleştean trebuia să fie penalizată cu lovitură de pedeapsă.

Madson – Destul de incisiv şi implicat în joc, dar pare să mai aibă carenţe în privinţa pregătirii. N-a impresionat, deşi nu i se poate reproşa lipsa de determinare.

Băluţă – O zvârlugă în dreapta, a creat panică în defensiva rapidistă prin viteza sa şi controlul mingii. Dacă ridică mai des capul la centrare sau finalizare, poate fi vedeta noii echipe a Craiovei. Deşi are mai puţin de 1,70, a reluat cu capul din centrul careului advers, dar Drăghia a scos de sub bară.

Bancu – A făcut o primă repriză foarte bună, cu păstrunderi în dribling pe stânga şi devieri interesante, ratând şi două ocazii, dar nu a mai avut aceeaşi prestaţie după pauză, înlocuirea venind firesc.

Ivan – Mai puţin prezent în joc ca de obicei, poate din cauza tracului, dar spre finalul primei părţi a avut câteva prezenţe periculoase în careul advers. Mai merita cel puţin câteva minute şi în partea secundă, mai ales că Herghelegiu nu a adus vreun plus.

Curelea – Căpitanul din Giuleşti a ratat acea mare ocazie din partea secundă, cu poarta goală. Este mult mai eficient la creaţie, câştigând multe dueluri aeriene şi coboară mult la combinaţii. Băluţă nu l-a nimerit cu centrarea în prima parte, deşi era singur în 6 metri.

Neacşa – A intrat bine în meci, din acţiunile sale pe stânga apărând ocazii importante, inclusiv cea a lui Curelea. A fost suprasolicitat cu mingi de coechipieri pe final şi a şutat o dată periculos pe colţul scurt.

Herghelegiu – Ieşeanul nu a impresionat, a intrat destul de moleşit, a pierdut multe dueluri şi în aceste condiţii s-a complicat şi cu devieri cu călcâiul care au declanşat contraatacuri rapidiste.

1 COMENTARIU

  1. cu un asa antrenor, si cu un lot facut de “neica nimeni -gane”, singura speranta e sa nu ne umileasca toti, chiar la craiova. oricum, echipa ciobanului ne bate la cel putin 3 goluri diferenta! cand te bate o echipa, ca rapidul, fara jucatori, fara antrenori, fara patron, fara teren si fara salarii, n-ai la ce mai spera, decat la dezastru! ce l-o fi recomandat pe gane la craiova? probabil, retrogradarea coronei!

Comments are closed.