Acordul de încetare a focului Israel-Hamas încă nu a fost aprobat, afirmă reprezentanţi ai celor două părţi

0
334

Responsabili ai mişcării palestiniene Hamas au afirmat, ieri, că încă nu s-a ajuns la un acord privind încetarea focului cu Israelul, după ce un responsabil israelian a evocat încheierea unui asemenea acord începând de astăzi, relatează AFP. „Informaţiile privind un acord de încetare a focului sunt inexacte. Sunt eforturi în curs, dar nu există deocamdată un acord”, a declarat pentru France Presse purtătorul de cuvânt al Hamas, Sami Abu Zouhri. La rândul său, şeful biroului de presă al Hamas din Gaza, Ihab Hussein, a precizat că „discuţiile şi întâlnirile continuă” şi se speră că „se va ajunge la ceva care să pună capăt” actualei situaţii. Şi un reprezentant de la Cairo (Egipt) al Fatah, partidul preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, a indicat că există un acord „pe masa de lucru”, dar încă nu a fost aprobat. Autorităţile egiptene, care joacă rolul de mediatori între Israel şi Hamas, nu au fost în măsură să confirme încheierea unui acord. În fine, un oficial israelian care anterior a afirmat că înalţii reprezentanţi ai Israelului la negocierile de la Cairo au acceptat o propunere egipteană privind un acord de încetare a focului în Gaza începând de vineri a precizat ulterior pentru Reuters că acordul nu a fost deocamdată supus la vot de cabinetul de securitate al premierului israelian Benjamin Netanyahu, care încă îl examinează. Armata israeliană şi mişcarea palestiniană Hamas au confirmat doar că şi-au încetat atacurile ieri, la ora 7.00 GMT (10.00, ora României), într-un armistiţiu „umanitar” de cinci ore, solicitat de către ONU. Cu toate astea, trei obuze de mortier lansate din Fâşia Gaza au ajuns pe teritoriul israelian şi, chiar înainte de intrarea în vigoare a acestui armistiţiu, Israelul a anunţat că a dejucat atacul unui commando printr-un tunel dinspre Gaza şi a fost vizat de rachete palestiniene, în timp ce patru palestinieni au fost ucişi în raiduri asupra enclavei.