Avem pasaj subteran… cu burtică!

0
529

Pasajul subteran al Craiovei este din ce în ce mai incomod pentru şoferi. Arhitectul Emilian Ştefârţă susţine că această lucrare, costisitoare şi solicitantă pentru locatarii, a ieşit cum nu se putea mai prost. Ochiul unui specialist a decupat o fâşie mare din asfaltul de pe strada „Arieş” pe care a îngrădit-o, nu se ştie de ce, lăsând astfel benzile foarte înguste. Gogoloiul s-a rostogolit şi maşinile foarte mari nu se pot angaja acum în giratoriu. Rămâne de văzut şi dacă autovehiculele înalte, cum sunt autocarele supraetajate sau maşinile de intervenţii, pot să intre în tunel. 

Pasajul subteran de sub strada „Arieş” a intrat în linie dreaptă, apropiindu-se cu paşi repezi de mult-aşteptata recepţie. Partea bună este că lucrările se vor încheia, dar există şi o parte mai puţin bună, şi anume modul cum arată primul pasaj subteran al Craiovei. Pentru că porţiunea de adâncime, aşa-zisul tunel, nu se poate circula deocamdată – muncitorii lucrând ieri la finisarea pereţilor şi fixarea corpurilor de iluminat –, ne vom referi numai la partea de suprafaţă care a fost redată circulaţiei de câteva săptămâni bune, ceea ce i-a lăsat pe şoferi să-şi facă deja o idee despre modul cum ne ajută acest pasaj.

Ştefârţă: „Pasajul este subdimensionat”

Arhitectul Emilian Ştefârţă, care este şi consilier local, atrage atenţia că benzile de circulaţie de la suprafaţă sunt foarte mici în comparaţie cu traficul aglomerat care are loc aici, în mod special în orele de vârf. „Părerea mea este una singură: acest pasaj a fost şi este subdimensionat. A fost conceput prost încă de la început, iar acum, după ce s-a terminat, au început să se vadă greşelile”, spune acesta. Benzile de circulaţie de pe strada „Arieş” au fost creionate pe un spaţiu îngust, fiind lăsată liberă o suprafaţă destul de mare între ele. Ca să nu îi tenteze pe unii dintre şoferi să o folosească drept parcare, fiind şi asfaltată, muncitorii au îngrădit perimetrul cu stâlpişori reflectorizanţi.

Giratoriul mai mult încurcă decât descurcă

Limba de asfalt din mijlocul străzii „Arieş” nu este singurul defect al lucrării. Arhitectul Ştefârţă susţine că o nebunie şi mai mare o va crea giratoriul de deasupra pasajului. Deşi nu este amenajat ornamental, cu plante şi flori, el a început să funcţioneze tot odată cu deschiderea infrastructurii de suprafaţă. „Nu cred că giratoriul respectiv o să fie lăsat mult timp acolo, pentru că încurcă foarte mult circulaţia, în loc să o descurce. Nimeni nu s-a gândit că avem de-a face numai cu maşini mici, eventual numai Tico dacă s-ar putea… Ori nu e deloc aşa, mai trec şi autocare cu turişti, poate şi din acelea etajate, mai trece o maşină de pompieri, şi nu văd cum o să poată să întoarcă acolo. Se poate compara cu giratoriul de pe strada „Caracal”, unde TIR-urile calcă două benzi ca să facă acel giratoriu”, este de părere Ştefârţă.

Suspiciuni legate de înălţimea tunelului

Deşi nu a fost terminat şi pus în funcţiune, pasajul în sine este privit cu reticenţă de specialişti. Arhitectul Emilian Ştefârţă crede că înălţimea tunelului o să pună probleme maşinilor înalte, cum sunt autocarele supraetajate, care, vrând-nevrând, vor tranzita şi centrul Craiovei într-o bună zi. „Eu am mari rezerve că un autocar cu mai multe etaje, cum au britanicii, va putea trece pe sub pasajul nostru. În documente totul pare în regulă, dar, la prima vedere, mi se pare cam scund. O să vedem când o să fie gata, însă încă o dată spun, nu cred că autocarele mai mari sau o maşină de interveniți a pompierilor va avea loc pe acolo. Nu îmi doresc să am dreptate, pentru că va fi păcat de toată munca, dar prevăd că o să se întâmple acest lucru”, mai spune Emilian Ştefârţă.

De ce nu pot fi schimbate datele problemei

Fiind realizat pe bani europeni, pasajul nu-şi mai poate schimba însă arhitectura. Arhitectul Emilian Ştefârţă este de părere că, în timp, dacă se dovedeşte că unele lucruri nu-şi află funcţionalitatea, ele pot fi, totuşi, propuse să fie remediate sau înlăturate. „De obicei, practica te sancţionează. Atunci dai înapoi şi totul trebuie să se repare. Atunci cred că o să renunţe la giratoriul acesta care nu poate fi folosit decât cu mare dificultate. În cazuri bune, el fluidizează foarte bine circulaţia, dar cel de pe „Arieş” cred că ar trebui desfiinţat. În locul lui ar merge un semafor, în care, bineînţeles, ar trebui să fie investiţi alţi bani”, a mai spus Ştefârţă.

Pasajul va fi gata în luna octombrie

Pasajul subteran are o lungime de 405 metri, iar în cadrul proiectului s-au amenajat 15.780 de metri pătraţi de stradă, 7.810 de metri pătraţi de trotuare, 3.980 de metri pătraţi de sensuri giratorii şi au fost deviate reţelele de apă şi canalizare pe o lungime de 1.280 de metri. Lucrarea a necesitat demolarea a două case, pentru care autorităţile locale au plătit despăgubiri în valoare de aproape 750.000 de euro, imobilele fiind locuite de 11 familii. Întreaga lucrare a costat 66 de milioane de lei, după o suplimentare de fonduri de 10 milioane de lei. Contractul pentru lucrările de execuţie a fost câştigat de asocierea de firme, SC Mitliv Exim SRL din Craiova şi SC Habau Construcţii SRL. Termenul de execuţie a lucrării a fost de 18 luni, dar va fi terminat cu un avans de şase luni, urmând să fie predat autorităţilor în luna octombrie.