200 de mineri de la Paroşeni refuză să iasă din mină, nemulţumiţi că nu li se preia cărbunele

0
391

Aproximativ 200 de mineri din schimbul unu de la Mina Paroşeni, sucursală a Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului, au refuzat, joi, după terminarea programului de lucru, să iasă din subteran, nemulţumiţi că reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu le preiau cărbunele. Directorul Petre Drăgoescu a participat, joi dimineaţă, la o discuţie la Termocentrala Mintia, cu directorul general al CEH, Daniel Andronache, pentru a găsi soluţii şi a stabili împreună modul prin care cărbunele din Valea Jiului să fie preluat. În urma discuţiei, directorul Andronache a declarat corespondentului MEDIAFAX că a oferit o soluţie minerilor, despre care crede că va detensiona situaţia. “Pentru a debloca toată situaţia, luăm toată marfa (huila – n.r.) în custodie, până îşi stabileşte preţul (SNIMVJ – n.r). Din punctul meu de vedere, li se ia toată cantitatea. Vom face proces-verbal de predare-primire şi demarăm livrările. Conducerea CEH vrea să încheie cu SNIMVJ un contract-cadru. Acesta nu va cuprinde nici cantitatea de cărbune pe care o vom prelua de la minele neviabile (Petrila, Paroşeni şi Uricani – n.r.) şi nici preţul gigacaloriei”, a declarat Daniel Andronache. Potrivit sursei citate, cantitatea de cărbune şi preţul vor fi stabilite prin acte adiţionale, în funcţie de necesităţile CEH. Întrebaţi de corespondentul MEDIAFAX dacă vor accepta soluţia propusă de directorul CEH, minerii au declarat că solicită ca ministrul Economiei, Varujan Vosganian, şi premierul Victor Ponta să vină în Valea Jiului să discute cu ei, pentru a se asigura că aceştia sunt corect informaţi despre problemele lor. Ei au explicat corespondentului MEDIAFAX că “soluţia nu este agreată, fiindcă preluarea cărbunelui în custodie nu înseamnă livrare şi vânzare, ci doar o amorţire a situaţiei” şi au adăugat că alţi aproximativ 100 de mineri, care vor intra în mină în schimbul trei, la ora 18.00, sunt decişi ca la finalul programului de lucru să li se alăture.