Ministerul Mediului ţine sub observaţie nivelul de poluare de la Gherceşti

0
352

Trei localităţi, din judeţele Dolj, Gorj şi Mehedinţi, au fost cuprinse într-un proiect privind “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”, derulat de Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin intermediul Administraţiei bazinale de Apă “Jiu”. La nivelul comunei Gherceşti deja au fost finalizate şi date în folosinţă două platforme comunale de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd.

Ieri s-a dat startul oficial al campaniei de sensibilizare şi conştientizare a proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” în Bazinul Hidrografic Jiu, din care fac parte judeţele Dolj, Gorj şi Mehedinţi. Proiectul, derulat de către Ministerul Mediului şi Pădurilor din anul 2008, are ca obiectiv general acordarea de sprijin Guvernului României în vederea alinierii la cerinţele Directivei Nitraţi. În acest sens, la nivelul Bazinului Hidrografic Jiu au fost cuprinse câte o comună din fiecare judeţ, respectiv Gherceşti – Dolj, Gârla Mare – Mehedinţi şi Băleşti – Gorj.

“Proiectul s-a derulat pe trei componente, Administraţia Bazinală de Apă Jiu fiind parte în fiecare dintre acestea, aducându-si contribuţia în diferite etape. Astfel, în prima componentă au fost finalizate şi date în folosinţă două platforme comunale de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd în satele Gherceşti şi Ungureni, dar şi platforme individuale. Comuna Gherceşti a fost dotată cu utilaje corespunzătoare pentru manipularea şi aplicarea gunoiului de grajd, precum tractoare cu remorci, motostivuitor, vidanjă, utilaj de împrăştiat compusul rezultat de pe platforme pe terenuri agricole”, a precizat Camelia Bărbuţu, purtător de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) “Jiu”.

Reţeaua naţională de monitorizare a apelor se extinde

Potrivit acesteia, fiecare platformă a fost dotată cu câte două piezometre de observaţie, după ce anterior instituţia a realizat o analiză chimică completă. “În cadrul Componentei II a acestui proiect, Unitatea de Management a Proiectului a achiziţionat o serie de bunuri, acestea fiind transferate cu titlu gratuit către administraţiile bazinale de apă. La nivelul ABA Jiu s-au transferat echipamente de tehnică de calcul folosite în cadrul Biroului Plan Management Bazinal, prin care se derulează proiectul la nivelul instituţiei noastre”, a mai reprezentantul ABA “Jiu”.

În cadrul proiectului au mai fost achiziţionate echipamente de laborator şi testare “in situ”, necesare analizării calitative şi cantitative a apelor de suprafaţă şi a celor subterane, precum şi două autovehicule. Mai mult decât atât, se va realiza extinderea reţelei naţionale de monitorizare a apelor subterane administrate de “Apele Române”, prin construirea a 115 piezometre, dintre care 11 vor fi în bazinul administrat de ABA Jiu, în prezent fiind în curs de obţinere documentele necesare demarării lucrării de construcţie.