În octombrie, fermierii primesc jumătate din sprijinul pe suprafaţă

0
358

Fermierii trecuţi deja prin controalele efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), aferente Campaniei SAPS, vor primi, începând cu 16 octombrie, jumătate din sprijinul pe suprafaţă, a declarat, recent, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. “Pun foarte mare accent ca sprijinul pe suprafaţă din anul 2013, deci sprijinul pe care îl vom plăti, conform regulamentului european, de la 1 decembrie 2012, până pe 30 iunie 2013, să fie apropiat de valoarea medie pe care o primeşte un fermier din Uniunea Europeană”, a spus ministrul. Acesta a mai precizat că măsura se va stabili printr-o hotărâre de guvern în luna septembrie. “Ca element de noutate, vom încerca, din 16 octombrie, să acordăm 50% în avans pentru acei fermieri care au deja controalele din partea APIA făcute”, a afirmat Constantin. În prezent, media europeană a sprijinului pe suprafaţă este de 270 de euro pe hectar, iar fermierii români primesc aproximativ 119 euro/ha.