FRF a invitat Craiova în Liga a II-a

0
331
Dumitru Dragomir

Comitetul de urgenţă al FRF a dat curs deciziei Curţii de Apel şi a hotărât să o reprimească pe Universitatea Craiova în liga secundă. „Da, ne-am pus de acord. Craiova are un loc în Divizia B”, a anunţat ieri preşedintele Ligii, Dumitru Dragomir. Cum Comitetul de urgenţă nu trebuie neapărat întrunit, discuţiile dintre membrii acestui organism, respectiv Mircea Sandu, preşedintele FRF, Dragomir şi Octavian Goga, vicepreşedinţi la federaţie, s-au purtat telefonic. Vicepreşedintele FRF, Octavian Goga s-a rezumat să declare: „Este adevărat că am avut câteva discuţii cu Mircea Sandu. În aceste momente, se redactează documentele oficiale. Nu vreau să adaug altceva”. Iată scrisoarea publicată pe site-ul FRF, scrisoare adresată primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu: La data de 17-07-2012, Comitetul de Urgenţă al FRF a constatat că, prin efectul Hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, SC Fotbal Club U Craiova SA este reintegrată în Liga a 2-a, ediţia 2012/2013, cu drepturile şi obligaţiile ce decurg din dispoziţiile statutare şi regulamentare. În funcţie de decizia ce va fi dată în recurs, FRF urmează să procedeze corespunzător pentru aplicarea întocmai a acesteia.

„Naşul”, convins de Ponta

FRF a anunţat încă de marţi seara că va invita, printr-o scrisoare oficială, clubul Universitatea Craiova să se înscrie în Liga a II-a. Preşedintele Mircea Sandu, la finalul unei întâlniri pe care premierul Victor Ponta a avut-o cu reprezentanţii federaţiilor sportive şi conducerile ANST, COSR, a afirmat: „Nu mi-a cerut (n.r. – premierul Victor Ponta) să rezolv în mod special cazul Craiovei. Nu a făcut niciun fel de presiune, aţi fost în sală doar. O să avem poate o întâlnire cu doamna primar (n.r. – primarul oraşului Craiova, Olguţa Vasilescu). O aştept cu braţele deschise, cred că aşa se poate discuta. Primăria Craiova va primi din partea Adunării Generale propunerea ca oraşul Craiova să aibă o echipă. În acelaşi timp, pe hotărârea Curţii de Apel, probabil că mâine colegii mei care se ocupă de competiţii vor transmite scrisoarea prin care SC, AFC, nici nu mai ştiu care dintre socitetăţi (n.r. – societăţile prin care Adrian Mititelu administrează clubul Universitatea Craiova), dacă doreşte sau nu să se înscrie în competiţie. În Liga a II-a, bineîneţeles, oricare dintre ele”, a spus Mircea Sandu.