Au ajuns în arest după ce au „curăţat” gospodăria unui doljean

0
41

Doi doljeni au fost reţinuţi de poliţişti după ce s-a stabilit că aceştia furaseră cam tot ce găsiseră prin curtea gospodăriei unui localnic din comuna Valea Stanciului, de la motorină până la găleţi din aluminiu, bunuri în valoare de 1.000 de lei. Cei doi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat.

Poliţiştii Secţiei Rurale nr. 13 Segarcea au fost anunţaţi, în cursul zilei de luni, de Nicolae Gîrboescu, de 43 de ani, din Craiova, că în noaptea precedentă persoane necunoscute i-au sustras din curtea locuinţei pe care o deţine în comuna Valea Stanciului bunuri în valoare de aproximativ 1.000 de lei. Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat că cele sesizate se confirmă şi a declanşat verificări şi investigaţii în zona de competenţă. În urma acestor activităţi, poliţiştii au reuşit să-i identifice pe suspecţi, stabilind că este vorba despre Marius Tuncă, zis ”Paparezu”, de 22 de ani, şi Ştefan Măceşanu zis ”Ninja”, de 19 ani, ambii din Valea Stanciului.

„Probele administrate de poliţişti au condus la concluzia că, în noaptea de duminică spre luni, cei doi tineri au pătruns fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate, pe poarta de acces lăsată neasigurată, iar de-colo au sustras 40 litri de motorină, un cric hidraulic de tractor, două găleţi din aluminiu, un ham de cal, o ţeavă din fier lungă de 2 metri şi alte bunuri, prejudiciului fiind estimat de partea vătămată la suma de 1000 lei. Toate bunurile au fost recuperate şi restituite părţii vătămate”, a precizat comisar-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea a confirmat începerea urmăririi penale şi a pus în mişcare acţiunea penală faţă de cei doi, pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi  furt calificat, iar în urma analizării probatoriului s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore a celor doi suspecţi. Aceştia au fost introduşi în arestul IPJ Dolj, urmând să fie prezentaţi cu propunere de arestare preventivă Judecătoriei Segarcea, după cum au mai declarat reprezentanţii IPJ Dolj.