„Ion Oblemenco” – fieful lui Mititelu

1
578

Grupa de juniori fiului patronului Ştiinţei este singura cu wild-card la terenurile din cadrul complexului „Ion Oblemenco”

Universitatea Craiova nu mai există, însă Adrian Mititelu continuă să-şi exercite stăpânirea asupra complexului „Ion Oblemenco”, respectiv al arenei principale, dar şi în privinţa celei secundare, „Petre Deselnicu” şi a terenurilor din preajmă, denumite „Zoltan Crişan”. În virtutea modernizărilor pe care le-a efectuat în urmă cu câţiva ani, Mititelu are putere deplină de decizie asupra arenei aşa-zise publice. Înainte de „cosmetizarea” efectuată de Mititelu, actualul „Petre Deselnicu” era o suprafaţă de zgură, iar terenurile cunsocute drept „Central 2” şi „Central 3” erau departe de standardele de acum. Totuşi, ele erau accesibile tuturor grupelor de copii şi juniori ale Craiovei, în timp ce acum acestea sunt izgonite să se antreneze pe unde apucă, singura acceptată în complex fiind generaţia de copii născută în 1997, antrenată de Ovidiu Turcu, nimeni alta decât cea din care face parte Adrian Gigi Mititelu, fiul patronului Ştiinţei, Adrian Marin Mititelu. Privilegiile grupei respective sunt extinse chiar până la arena principală „Ion Oblemenco”, acolo unde în sezonul trecut s-a aprins nocturna pentru un meci al echipei lui Mititelu junior. Restul grupelor Centrului de Copii şi Juniori sunt practic la mila lui Adrian Mititelu, care le mai permite din când în când accesul la terenurile cantonamentului din Lunca Jiului, o altă bază a Craiovei însuşită de Adrian Mititelu, fără ca „obiectul muncii” să mai existe, respectiv Universitatea Craiova, echipa căreia îi era destinat şi complexul din Lunca Jiului. Între Primărie şi Mititelu există un litigiu legat de stadion, prima decizie a instanţei fiind pentru evacurarea complexului de către patronul Universităţii.

Jucătorii lui Mititelu, dar crescuţi pe banii Consiliului Judeţean Dolj

Valentin David, antrenor cu portarii la FC Turnu Severin, dar şi responsabil de una dintre grupele de juniori ale CSJ Ştiinţa, declara recent, după ce s-a întors învingător dintr-un turneu extern, că terenurile complexului „Ion Oblemenco” sunt prohibite tuturor grupelor de copii şi juniori, cu excepţia celei menţionate, de juniori 97. „L-am rugat pe Adrian să ne lase la cantonament să ne antrenăm şi noi, fiindcă nu facem niciun fel de stricăciuni, din contră, avem grijă de terenuri. La complexul «Ion Oblemenco» nu mai avem acces, doar grupa fiului lui Adrian Mititelu are voie” spunea fostul portar al Ştiinţei din anii 90. Grupele de copii şi juniori se află de câţiva ani în subordinea Consiliului Judeţean Dolj, prin clubul CSJ Ştiinţa Craiova, însă acestea sunt surghiunite pe „Tineretului”, a cărui suprafaţă nu mai arată de ceva timp a teren de fotbal sau prin alte hârtoape tocmai bune de rupt picioare fragede. Şi totuşi acesta produce în continuare fotbalişti, nu mai puţin de 27 din cei 39 de jucători revendicaţi de Adrian Mititelu fiind produşi de Centrul Consiliului Judeţean Dolj. „Vreau înapoi munca mea, sudoarea mea” se plânge patronul Ştiinţei cu fiecare prilej, numai că sudoarea lui Mititelu este în realitate bugetul Consiliului Judeţean Dolj, ale cărui grupe de copii nici măcar nu sunt lăsate să joace pe terenurile dinm complexul „Ion Oblemenco”. Oricum, ultima generaţie scoasă de CSJ Ştiinţa, care a terminat junioratul în vara aceasta, una promiţătoare în viziunea multora, este deja în procesul de dispersare prin ţară. Astfel, după ce Geo Mişu a ajuns la Dinamo încă de anul trecut, trei juniori sunt adjudecaţi de Eugen Trică la Juventus Colentina: Nedelcovici, Stoichiţoiu şi Renato Bălan, alţi doi au ajuns la Alro Slatina: Chircan şi Badea, în timp ce Sabin Lupu a fost cooptat deja în lotul celor de la Pandurii de către Petre Grigoraş. Şi mai are balta peşte.

Jucătorii crescuţi de CSJ Ştiinţa, club al Consiliului Judeţean Dolj, revendicaţi de Mititelu în scrisoarea către FRF: Ionuţ Badea, Renato Bălan, Radu Barbu, Ştefan Bărboianu, Alin Buleică, Robert Căle, Robert Chira, Irinel Chircan, Cătălin Crăciun, Ovidiu Dănănae, Dragoş Firţulescu, Valerică Găman, Constantin Gângioveanu, Dan Gogoşoiu, Costinel Gugu, Silviu Lung, Sabin Lupu, Marian Mecea, Geo Mişu, Cristian Nedelcovici, Nelu Nicolae, Marius Ologu, Ionuţ Popescu, Eusebiu Preduţ, Mihai Roman, Cornel Suciu, Olivian Surugiu.

1 COMENTARIU

  1. Echipa OLTENIA CRAIOVA ar trebui formata acum pentru ca in 2014 ea sa fie in liga 1 sau chiar in acel an sa participe in Europa League,guvernul a negociat cu UE si a obtinut amanarea doar pana in 2014 cand se vor face regiunile,deci se face regiunea OLTENIA, eu cred ca la anul echipa OLTENIA CRAIOVA ar trebui sa fie in liga 1. Universitatea are drumul ei,OLTENIA e alternativa la ce ne-a oferit Stiinta, cine nu accepta concurenta inseamna ca nu are valoare si vrea sa traiasca din folclorul stiintei ca a dres ca facut acum 30-40 de ani cateva meciuri acolo. HAI OLTENIA CRAIOVA ! FORZA OLTENIA !

Comments are closed.