Un tânăr de 17 ani, din Craiova, s-a sinucis

0
1293

În această dimineaţă, un tânăr de 17 ani, din Craiova, a sunat la poliție, în jurul orei 05:11, spunând că se sinucide, în zona fostului siloz. Poliţiştii Secţiei 3 au ajuns la faţa locului, dar, din păcate, nu au putut decât să constate decesul.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii şi personal medical din cadrul SAJ Dolj. Din păcate, tânărul prezenta semne incompatibile cu viaţa, ca urmare a căderii de pe o clădire, de la o înălţime de aproximativ 25 de m. Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.