153.649 hectare cultivate cu grâu şi 31.754 hectare cultivate cu orz urmează a fi recoltate în judeţul Dolj. Cea mai importantă lucrare agricolă a anului este în plină desfăşurare, în toate arealele judeţului. Se acţionează cu forţe mecanice de mare productivitate şi viteza zilnică de lucru este notabilă. Se prefigurează, în general, o bună producţie, cu precădere la nivelul marilor ferme, care promovează tehnologii avansate. Directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Dolj, Sorin Agapie, care chiar urmăreşte desfăşurarea „secerişului”, la grâu şi orz, se arată optimist, în privinţa aportului judeţului Dolj la ceea ce numim balanţa cerealieră a ţării.