Zilele trecute, la Timişoara s-a desfăşurat cea de-a V-a ediţie a schimbului de experienţă între cadrele cu competenţe din structura Centrelor Judeţene de Resurse şi Asistenţă Educaţională . „Avem, deja, o experienţă, prin aceasta fiind validate cunoştiinţele, capacităţile şi competenţele dobândite de către specialişti. S-a discutat ceea ce ţine, în principal, consiliere psihopedagogică, terapie logopedică, servicii educaţionale de sprijin şi tot ceea ce presupune procesul de învăţământ. Suntem între cele mai bune centre din ţară, de aceea am şi prezentat, la întâlnire, procedurile operaţionale utilizate de specialiştii voştri. S-a mers şi la Budepesta, scopul vizitei fiind unul informal, astfel încât să înţelegem ceea ce fac şi vecinii noştri ”, a menţionat prof.dr. Marinela Dumitrescu, director al CJRAE Dolj.