Un nou grup în Parlamentul European

0
351

Marine Le Pen, liderul partidului francez de extremă dreapta, a reuşit să coaguleze în Parlamentul European un grup distinct care se va numi Europa Naţiunilor şi Libertăţilor. Format din parlamentari din tabere eurofobe din şapte ţări, grupul politic s-a poziţionat din prima zi împotriva Comisiei europene şi a politicilor acesteia. Crearea unui grup în jurul Frontului Naţional din Franţa, formaţiune care s-a clasat pe primul loc în alegerile pentru Parlamentul European din Hexagon, a fost doar o chestiune de timp. Potrivit regulamentului Parlamentului European, pentru formarea unui grup politic este nevoie de cel puţin 25 de membri din cel puţin şapte ţări diferite. Astfel, Marine Le Pen va fi sprijinită în Parlament de membri ai unor formaţiuni care îi împărtăşesc viziunea de extremă dreapta, cum ar fi Liga Nordului din Italia, PVV din Olanda sau Vlaams Belang din Belgia. “Vom avea o putere care nu se compară cu cea pe care am avut-o până acum. Acesta este rezultatul unui an de muncă. Nu ne-am grăbit să facem alianţe discutabile. Suntem aici pentru popoarele noastre şi pentru libertăţile lor”, a spus Marine Le Pen. Din noul grup politic, format din 37 de membri, nu va face parte fondatorul Frontului Naţional, Jean Marie Le Pen, tatăl lui Marine Le Pen, de care aceasta şi partidul s-au desolidarizat în urma derivelor antisemite ale lui Le Pen tatăl. Această delimitare a fost cea care a contribuit dealtfel la coagularea grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţilor, mulţi dintre potenţialii doritori considerându-l pe Jean Marie Le Pen nefrecventabil. “Vor urma atacuri la adresa noastră. Sunt sigură că postacii de pe internet îşi vor fi început deja campania de stânga finanţată de stat împotriva noastră. Dar noi trebuie să ne amintim de fiecare dată când ne va fi greu  că reprezentăm milioane de oameni din întreaga Europă”, a declarat Janice Atkinson, eurodeputat ex-UKIP. Noul grup politic îi va aduce lui Marine Le Pen mai multă vizibilitate, însă şi mai multă influenţă, întrucât grupul va obţine un loc în conferinţa preşedinţilor, care stabileşte agenda Parlamentului European. În plus, grupul nou format va beneficia de o finanţare de aproape 5 milioane de euro pentru a-şi pune la punct infrastructura organizaţională.