Martorul tragediei de la Teasc, bătut de supraviețuitor

0
372

Tragedia petrecută pe raza comunei Teasc, cu cei doi doljeni, un bărbat și o femeie, care s-au înecat, duminică după-amiaza, încercând să traverseze Jiul cu două căruțe, a scos la iveală aspecte inumane. Asta pentru că minutele în care cei doi au fost înghițiți de curenți au fost filmate de un craiovean de 30 de ani, care era la pescuit în zonă, însoțit cel puțin de încă o persoană cu care comenta liniștit lupta celor doi pentru viață. N-a schițat nici un gest să le sară în ajutor, pur și simplu a privit cum bărbatul și femeia au dispărut în apele Jiului și, mai apoi, a transmis televiziunilor imaginile pe care le surprinsese. Fără nici un regret! Ieri s-a întâlnit cu tânărul de 24 de ani, din comuna Teasc, care îi însoțea pe cei doi doljeni și care a supraviețuit. El i-a reproșat craioveanului că n-a sunat măcar după ajutoare și l-a luat la bătaie. Craioveanul a depus plângere, iar tânărul de 24 de ani s-a ales cu dosar penal.

Se întâmplă tragedii la tot pasul, însă atunci când oameni care ar putea da o mână de ajutor celor aflați la nevoie întorc spatele, spiritul uman devine doar o vorbă în vânt. Moartea celor doi doljeni, bărbat și femeie, care s-au înecat duminică după-amiază în Jiu, a fost filmată de un craiovean, Emanuel Anghel, de 30 de ani, care era la pescuit în zonă și care nu s-a gândit nici o clipă să sune pe 112 după ajutor. A avut grijă să nu-i scape din cadru pe oamenii care luptau să-și salveze viețile și comenta amuzat ceea ce vedea până când… au dispărut trași la fund de curenți. Abia când a văzut că nu mai avea ce filma s-a trezit, însă era prea târziu… Dar a găsit de cuviință să transmită imaginile televiziunilor…

S-au înecat sub privirile pescarilor

Reamintim că echipajele  Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al judeţului Dolj au fost alertate, duminică după-amiază, în jurul orei 16.30, de dispariţia a două persoane care încercau să traverseze Jiul, în  zona localităţii Teasc, cu două căruțe legate una de alta. Pompierii au ajuns la fața locului, însă, până la lăsarea întunericului, n-au reușit să recupereze decât atelajele cu care au fost cei doi, o femeie și un bărbat, şi cu care au vrut să traverseze Jiul. A scăpat cu viață doar un tânăr care îi însoțea pe cei doi. Polițiștii au reușit să le stabilească identitatea, Ștefan Biciu, de 49 de ani, din Calopăr și concubina sa, Natalia Pistruescu, de 43 de ani, din Malu Mare. Luni dimineața pompierii au reluat căutările, iar în jurul prânzului au reuşit să găsească trupurile fără viaţă ale celor doi, medicii prezenți la fața locului neputând face altceva decât să constate decesul acestora.

Supraviețuitorul tragediei i-a cerut socoteală pescarului

Tot luni, pescarul a făcut publice imaginile. În cursul zilei de ieri s-a întâlnit cu mai mulți reporteri cărora a vrut să le arate de aproape locul tragediei, fără să-și găsească vreo vină. S-a nimerit în zonă, însă, și tânărul care-i însoțea pe decedați, Florin Geamănu, de 24 de ani, din comuna Teasc. Aflând că cel din fața sa este cel care a filmat totul și care ar fi putut schimba mersul evenimentelor doar cu un singur telefon, tânărul de 24 de ani a sărit să-l bată pe Emanuel Anghel. I-a „servit” câțiva pumni, iar în încăierare ceasul și aparatul foto al craioveanului au fost distruse, astfel că cel din urmă a depus plângere la poliție. Oamenii legii au întocmit dosar penal în cauză pe numele lui Florin Geamănu. Nepăsarea și indiferența craioveanului nu sunt fapte care să poată fi sancționate penal…

„În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări față de tânărul de 24 de ani din comuna Teasc sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire și alte violențe și distrugere”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.