Executivul, obligat să reangajeze 23 de inspectori guvernamentali

1
563


Tribunalul Bucureşti (TB) a obligat Guvernul să reangajeze 23 de inspectori guvernamentali disponibilizaţi în vara anului trecut şi să le plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi pe care ar fi trebuit să le primească. Potrivit Mediafax, decizia nu este definitivă. Un complet de la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti (TB) le-a dat câştig de cauză, în 13 iunie, celor 23 de inspectori guvernamentali, ale căror raporturi de serviciu au încetat în iulie 2013, ca urmare a reorganizării Secretariatului General al Guvernului (SGG), a declarat ieri, pentru Mediafax, avocatul Răzvan Vasiliu. Casa de avocatură care îi reprezintă în instanţă pe inspectorii guvernamentali a arătat că aceştia au dat în judecată SGG, pe prim-ministrul Victor Ponta şi Guvernul. În urma prezentării probelor, instanţa a admis contestaţiile formulate de avocaţi şi a dispus reintegrarea reclamanţilor în funcţiile publice deţinute anterior, respectiv acelea de inspectori guvernamentali în cadrul SGG. Avocatul Răzvan Vasiliu a adăugat că, anterior pronunţării acestor decizii, Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării deciziilor privind eliberarea din funcţie a celor 23 de inspectori guvernamentali.

Comments are closed.