Iran: Rohani doreşte recunoaşterea „drepturilor ţării sale”, dar promite „mai multă transparenţă”

0
343

În cursul primei sale conferinţe de presă, după alegerea din primul tur, ca preşedinte al Iranului, Hassan Rohani, a enunţat câteva din principiile politicii internaţionale. Cu privire la dosarul militar iranian, aflat în centrul îngrijorării ţărilor occidentale, el a spus că se va opune sistării programului de îmbunătăţire a uranului. „Epoca” cererilor ţărilor occidentale de oprire a îmbogăţirii „este revolută, a declarat Rohani, asigurând că există numeroase posibilităţi de clădire a încrederii cu Occidentul, întrucât Iranul are prevăzut mai multă transparenţă pentru a demonstra că activităţile sale se derulează în cadrul regulilor internaţionale”. Prin urmare, revenind la această deschidere către comunitatea internaţională, Rohani aşteaptă ca SUA să recunoască „drepturile Iranului, inclusiv drepturile nucleare” şi să renunţe la politica lor unilaterală şi de presiune. Sâmbătă, alegerea noului preşedinte iranian a fost salutată de Washington, care a spus că „este gata pentru o colaborare directă” pe chestiunea nucleară. În contextul unui dezgheţ al relaţiilor, preşedintele iranian s-a angajat la a purta negocieri mai active cu grupul „5+1” (SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania). Rohani a promis, din timpul campaniei electorale, un plus de supleţe faţă de predecesorul său, în dialogul cu Occidentul, dar victoria sa nu marchează totuşi o ruptură cu politica Republicii istamice, pe dosarul nuclear sau relaţiile internaţionale, care rămân sub autoritatea directă a Ghidului suprem, Ali Khamenei. Ca răspuns la situaţia din Siria, Rohani se opune la orice ingerinţă străină şi proclamă că criza siriană trebuie reglată de poporul sirian. Noi suntem contra terorismului, războiului civil şi intervenţiei străine. Sper, cu ajutorul ţărilor din regiune şi din lume, ca pacea şi calmul să revină în Siria”. Referindu-se la regimul Bachar Al-Assad, preşedintele iranian a spus că trebuieţinut cont de calendarul electoral sirian, anul viitor fiind prevăzute alegeri. O altă coordonată a politicii sale o reprezintă ameliorarea relaţiei deteriorate, în ultimii ani, cu Arabia Saudită. Monarhiile sunnite, din Golf, au relaţii extrem de proaste cu Iranul şiit. Arabia Saudită este o ţară-frate şi un vecin cu care avem relaţii istorice, culturale şi geografice, a adăugat el, opinând spre împăcare.