Festivitatea de absolvire a primei promoţii de la specializarea Peisagistică a Universităţii din Craiova

0
352

În Sala Albastră a Universităţii din Craiova are loc astăzi, la ora 12.00, festivitatea de absolvire a primei promoţii la specializarea Peisagistică, de la Facultatea de Agricultură şi Horticultură. „Deşi este cea mai tânără specializare a facultăţii, care scoate în acest prima promoţie de absolvenţi, se bucură de mare interes din partea mediului socio-economic, existând deja solicitări de angajare pentru majoritatea absolvenţilor”, precizează conf. univ. dr. ing. Constantin Băducă, prodecan.

Alături de specializarea Peisagistică, alte două specializări vor organiza festivitatea de absolvire: Horticultură şi Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole (TPPA), ambele din cadrul Departamentului Horticultură şi Ştiinţa Alimentului. Cu ocazia acestui eveniment, Asociaţia „Hortus Oltenia 1962” organizează o expoziţie de produse horticole în holul din faţa Sălii Albastre. Toate produsele care vor fi expuse – flori şi plante decorative, legume, fructe, vinuri – sunt obţinute de studenţi sau absolvenţi ai Facultăţii de Agricultură şi Horticultură.