Momente muzicale, poetice şi dans de societate, prezentate de Corul de copii al Filarmonicii craiovene

0
554

În luna copilăriei, Corul de copii al Filarmonicii „Oltenia” vă invită la un eveniment special: un concert, cu momente poetice şi dans de societate, susţinut astă-seară, de la ora 19.00. Dirijor şi prezentator este Manuela Enache, iar invitat – actorul Daniel Cornescu, de la Teatrul Liric „Elena Teodorini”. Evenimentul este prefaţat, la ora 18.45, de vernisarea unei expoziţii de pictură, organizată în colaborare cu Liceul de Artă „Marin Sorescu”, în cadrul căreia îşi prezintă lucrările elevi de la clasa prof. Emilian Popescu. Preţul unui bilet pentru concert este de 5 lei. 

În prezent maestru de cor al Filarmonicii „Oltenia” şi profesor la Liceul de Artă „Marin Sorescu” din Craiova, Manuela Enache s-a format în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (2004-2008), studiind la specializarea Dirijat cor academic (clasa conf. univ. dr. Valentin Gruescu) şi urmând în paralel şi modulul instrumental de vioară (Adrian Buliga, conf. univ. dr. Florin Croitoru). Printre alţi profesori sub îndrumarea cărora şi-a perfecţionat pregătirea muzicală se disting Dinu Ciocan, Dan Buciu şi Dan Dediu. În 2010 a absolvit cursurile de master ale aceleiaşi universităţi, în Stilistică dirijorală, iar în perioada 2009-2010 a beneficiat de o bursă de studii în cadrul Conservatorului din Birmingham, Marea Britanie (specializarea Dirijat coral).

Activitatea profesională a tinerei muziciene vizează numeroase colaborări artistice: membră a Corului de copii Radio Craiova şi a Corului Teatrului Liric din Craiova (1994-1998), instrumentist al Orchestrei Teatrului Liric „Elena Teodorini” (2002), membră a Corului „DaCapo” (2006) ş.a. În perioada 2008-2009 a fost membră a Corului Patriarhiei Române, iar în 2007 a făcut parte din comitetul organizatoric al Festivalului Internaţional „George Enescu”. În iunie 2010 a obţinut Premiul I pentru proiectul-concurs „De la ucenicie la măiestrie în practica dirijorală”, cu aplicativitate la Corul Operei Naţionale din Bucureşti.

Referindu-se la concertul de astă-seară, Manuela Enache spune că „este proiectat într-o lumină caldă, îmbogăţit de acel spirit pur, nonconformist, dar natural, al personalităţii tinerilor artişti”, iar despre programul ales – că „este variat, dinamic; prezintă alternanţă în mişcări, stil, caracter, dar vine şi cu ceva nou – dansul”. «Mult devotament, aspiraţie către înalt, dorinţa de a ajunge la importante cote de profesionalism, multă dăruire şi pasiune – acestea sunt doar câteva dintre elementele ce-i definesc pe aceşti proaspeţi artişti. Sperăm că mesajul de bucurie transmis prin intermediul acestui eveniment să fie primit cu entuziasm şi încântare de către public», adaugă aceasta.

Manuela Enache

Manuela Enache, dirijor şi prezentator al concertului: «Ne-a bucurat această deschidere, iar ideea de colaborare a unui grup de copii cu o instituţie de înalt rang cultural, aşa cum este Filarmonica „Oltenia”, nu a putut să apară în peisajul cultural craiovean decât ca un cadou frumos şi ca o certitudine că acest domeniu special – Muzica – poate evidenţia cu încredere ideea de continuitate».

 

 În program:

Corul de copii:

  • Carl Maria von Weber: „Corul vânătorilor” din opera „Freischütz”
  • D. D. Stancu: „Povestea unui ciobănaş”
  • Alexandru Paşcanu: „Cântecel de voie bună”
  • Gheorghe Danga: „Sârba-n căruţă”

Momente poetice:

  • Lev Tolstoi: „Lupul şi veveriţa” (Ana Doană, Vlad Mihai Marciu, Sorina Traşcă)
  • Marin Sorescu: „Grădina Zoologică” (Anastasia Alexandru)
  • Marin Sorescu: „Boala” (Cipriana Tcaci)
  • Grigore Alexandrescu: „Boul şi viţelul” (Alexandru Bîzoi, Vlad Mihai Marciu, Diana Dumitru, Arthur Mateiaşi)

Momente muzicale:

  • „Nothing else matters” – Miruna Moanţă (chitară)
  • Joseph Haydn: Sonata în Re major (partea I) – Cătălin Coman (pian)
  • Paul Constantinescu: „Toco-Toccatina” – Anastasia Alexandru (pian)
  • Joseph Haydn: Sonata în Re major – Cristian Coman (pian)
  • Igor Stravinski: „Polca” – Duo pianistic Cristian şi Cătălin Coman
  • Fritz Kreisler: „Liebesleid” – Ştefania Mitrică (vioară)
  • Frédéric Chopin: Scherzo nr. 2 în Si bemol minor, op. 31 – Andrei Surdu (pian)
  • Per-Olov Kindgren: „I’ll be there” – Gabriela Sanda (chitară)
  • Johann Sebastian Bach: Allemanda şi Corrente din Partita nr. 2 în Re minor, BWV 1004 – Alexandra Maria Feraru (vioară)
  • Wolfgang Amadeus Mozart: Rondo alla turca – Andrei Săceanu (percuţie)

***

  • Dans de societate prezentat de Adela Stănculescu şi Eduard Păduraru