Scandal într-un tramvai

0
553

În seara zilei de 17 mai a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Craiova au fost sesizați cu privire la un conflict ce ar fi avut loc între mai mulți tineri în timp ce se aflau într-un tramvai. În fapt, un bărbat din municipiul Craiova le-a declarat polițiștilor că fiul său și un coleg de clasă al acestuia, ambii de 15 ani, în timp ce se aflau într-un tramvai, pe  Calea București, ar fi fost agresați de un grup de 4-5 tineri ce se aflau de asemenea în tramvai. În urma conflictului, unui minor i-ar fi fost spart ceasul de la mână, iar celui de-al doilea i-ar fi fost sustrasă suma de 5 lei. Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au avut loc evenimentele, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de Parchet competentă.