Galeria Ştiinţei, cu trenul în Giuleşti, la ultima deplasare a sezonului

0
775

Rapid Bucureşti şi Universitatea Craiova dispută un meci important pentru locul 4 în play-off, luni, de la ora 20.30, în Giuleşti. Ştiinţa are două puncte avans în clasament faţă de echipa lui Adrian Mutu, care se află pe poziţia a 5-a. În situaţia în care Universitatea Cluj ar câştiga finala Cupei României, locul 4 din play-off dispută barajul pentru Conference League cu învingătoarea partidei dintre FCU Craiova şi FC Voluntari. În cazul unui succes în Giuleşti, Universitatea Craiova îşi asigură locul 4 şi poate spera chiar să depăşească în ierarhie CFR-ul, care ocupă poziţia a treia, cu două puncte avans faţă de olteni.

În ciuda programării deloc avantajoase pentru deplasare, într-o zi de luni, fanii Universităţii Craiova se mobilizează pentru derby-ul din Giuleşti, la care se vor deplasa cu trenul, aşa cum a anunţat Peluza Nord. Suporterii din Bănie îşi pot achiziţiona tichete la tren prin intermediul Peluzei Nord, iar biletele la meci le pot cumpăra de la magazinul oficial al clubului Universitatea Craiova, din Electroputere Mall. În sectorul rezervat galeriei oaspete, biletul costă 15 lei.

„Deplasarea în Giulești se face cu trenul. Jucăm luni, 22.05.2023, dar asta nu ne poate opri să facem din nou show în Giulești cum nu a mai reușit nimeni. Trenul: Craiova – București Nord, cu tren R-E 9904, cu plecare 15:30 din Craiova și sosire în Bucuresti Nord ora 18:56. București Nord – Craiova, cu tren IRN 1821 cu plecare din București Nord ora 23:32, sosire în Craiova ora 03:07. Prețul pentru transportul dus-întors cu trenul este de 75 lei și respectiv: 60 lei pentru student (este necesară legitimația de student la înscriere si CNP-ul), iar elevii beneficeaza de transport gratuit (conform CFR, este necesar buletinul la înscriere). Prețul biletului de intrare la meci este de 15 lei și se poate plăti atunci cand te înscrii la deplasare. IMPORTANT – AVEM VAGOANELE REZERVATE.  Pentru a sta ÎMPREUNA – NU VĂ LUAȚI BILETE LA TREN INDIVIDUAL. TOATE categoriile de bilete se vor lua DOAR prin intermediul Peluzei Nord Craiova – după ce vă înscrieți la deplasare. Înscrierile se vor face: Miercuri de la ora 19 la 21. Snobi English Pub Calea Unirii, nr 169. Joi de la ora 19 la 21. Blizzz Music Bar (fost Wave ’84) str. Horia, nr. 16. Vineri de la ora 19 la 22. Locul la deplasare si biletul la meci sunt asigurate dupa înscrierea pe lista și achitarea sumei”, se arată este comunicatul Peluzei Nord.

Aşa cum s-a întâmplat şi înaintea derby-ului din play-off cu FCSB, suporterii Universităţii Craiova strigă adunarea şi în Centrul Vechi din Capitală, la pub-ul The Vintage. Oltenii au anunţat deja un „Pre-match Party” la respectiva locaţie, unde îi aşteaptă diverse promoţii la pizza şi bere.

„Eşti în #Bucureşti în ziua meciului cu Rapid? Facem (iar) #PreMatch party în #CentrulVechi avem “sectorul” nostru rezervat, la prietenii de la The Vintage Bucuresti. Pizza la 15 lei, bere la 10 lei. Vino între 12:00 – 19:30 să ne activăm pentru meci şi pentru calificarea în cupele europene dezbatem cine e mai puternic: leul sau bitcoinul ?!” este postarea suporterilor olteni, distribuită şi pe pagina de facebook a clubului Universitatea Craiova.