Dezbatere pe prevenirea consumului de droguri, la Prefectura Dolj

0
625

 Astăzi, Lions Club Craiova Cetatea Băniei , Lions Club  Cosmopolitan București,  împreună cu Grupul De Antidrog Dolj, au organizat dezbaterea privind creșterea calității serviciilor medicale, psihologice ,sociale de consiliere pentru tinerii care devin dependenți de substanțe interzise. Dezbaterea a avut loc la Prefectura Dolj. Alături de organizatori , au participat reprezentanți ai Instituției Prefectului,  Direcției de Sănătate Publică, Poliției,  Consiliului Județean al Elevilor, Convenției Organizațiilor Studențești, Leo Club Excelion, Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Dolj,  Cabinetelor Medicale Şcolare, ziariști.

Dezbaterea a fost moderată de Venera Popescu , subprefect de Dolj. Cel mai important al evenimentului a fost prezentarea Campusului pentru tinerii cu diferite dependențe, un proiect ai cărui inițiatori sunt Lions Club Cosmopolitan București și Primăria Adunații Copăceni. Cristina Neagu , președinte al Regiunii Sud Lions District 124 România a făcut cunoscute facilitățile de care vor beneficia 100 de tineri , cu diferite dependenți: terapii alternative, sesiuni de consiliere ,servicii medicale, activități sportive. Campusul este primul de acest gen din România și vine în sprijinul celor care sunt angrenați în activitatea de prevenție și de combatere a unor fenomene foarte nocive, care au luat mare amploare în rândul tinerilor. Cătălin Țone, expert Antidrog, de câteva luni fiind prezent în Agenţia Mondială Antidoping. Acesta, autor al multor lucrări în domeniu, a subliniat, în intervenția sa necesitatea unei mai bune comunicări între școală, asociațiile de părinți și de elevi. Același punct de vedere au avut și tinerii,reprezentanți ai Consiliului Județean al Elevilor și studenților. Dezbaterea se înscrie în campania Națională de conşientizare a importantei susținerii de cluburile Lions a acțiunilor de prevenție și de combatere a consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor,precum și a proiectelor de realizare a unei infrastructuri suport pentru eficientizarea acestor acțiuni.

Este nevoie de colaborare

Ca de obicei în aceste momente, au avut loc dezbateri, pe tema consumului de droguri. Dezbaterea a fost deschisă de subprefectul judeţului Dolj, Venera Popescu : “Este foarte bună această întâlnire. Suntem , cu toţii,  părinţi , şi nu ne este indiferentă viaţa copiilor noştri. Este de bun augur prezentarea acestui proiect, pe care sperăm să-l dezvoltăm şi în Dolj. Cel mai bine , ştiu specialiştii în domeniu, care sunt, acum, aproape de noi”.  Dar, să le dăm cuvântul : “Sunt probleme mari în ceea ce priveşte consumul de droguri. Instituţiile statului trebuie să se implice. De asemenea, este necesară colaborarea între factorii importanţi – copii, părinţi, profesori. Nu mai vorbesc despre colaborarea între Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul de Finanţe, Ministerul Sportului, Administraţiile Locale şi Judeţene” – Cătălin Ţone; “Ar fi foarte bine să fie organizate cursuri şcolare, chiar în afara activităţii extracurriculare, iar discuţiile între specialişti, diriginţi de clase, elevi să continue” – Cristina Neagu. Prezent la întâlnire, Florin Nicolăiţă, comisar – şef de poliţie,  coordonator al CPECA Dolj, a precizat: “Relaţia cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, cu unităţile de învăţământ din subordinea acestuia, este foarte bună. Numai în acest an şcolar, avem şapte programe de prevenire a consumului de droguri, care fac parte din strategia Agenţiei Naţionale Antidrog, şi nu există nicio reţinere din partea unităţilor de învăţământ în ceea ce priveşte prezentarea proiectelor. La Dolj, sunt convins că şi în ţară, colaborarea cu celelalte structuri ale Statului – Poliţie, Jandarmerie, Ministerul Educaţiei, etc. este foarte bună, facem o echipă “.