Ministerul Afacerilor Interne și cel al Muncii vor verifica măsurile impuse în școli

0
114
Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Muncii și Protecției Sociale vor verifica măsurile impuse în școli de distanțare fizică și reducerea riscului epidemiologic, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern pentru măsurile din starea de alertă, act normativ pe care Guvernul îl aprobă la această oră în ședință. Astăzi, în România intră în vigoare Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

”Măsurile prevăzute la art.10 se pun în aplicare de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne”, prevede actul citat.

Ministerul Muncii are atribuții de verificare a respectării condițiilor impuse pentru angajații din învățământ, atât cadre didactice, cât și persoanal administrativ, iar Ministerul Afacerilor Interne poate controla respectarea măsurilor impuse pentru elevi și pentru angajați.

Sâmbătă, în Monitorul Oficial a apărut ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, prin care sunt detaliate condițiile de dezinfectare a claselor, de aerisire între cursuri sau de intrare a elevilor la examenele naționale de Bacalaureat și Evaluarea Națională. Conform noilor reguli, nu vor fi mai mult de zece elevi în clasă, pauzele vor fi de zece minute la fiecare oră și în pauze vor ieși simultan maximum două grupe de elevi. În timpul pauzei, clasa trebuie aerisită. Înainte și după ore are loc dezinfectarea cu biocide a claselor.